Pieter Bruegel cel Tânăr (Pieter Brueghel the Younger) (1564–1638) a fost un pictor flamand născut în Brüssel și decedat în Antwerpen. El a mai fost numit Helse Brueghel sau Höllenbrueghel. Stilul …

Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Rugăciune Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Fii scut de întărire Şi zid de mântuire, Privirea-ţi adorată Asupra-ne coboară, O, Maică prea curată Şi pururea fecioară, Marie ! Noi, cei din mila sfântului Umbră facem pământului, Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafărului mărilor; Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină dulce clară, O, Maică prea curată Şi pururea fecioară, Marie ! Autor, Mihai Eminescu Icon of Mary Rugăciune de întărire Doamne, dă-mi putere sa primesc cu suflet linistit tot ce-mi va aduce ziua de maine. Da-mi puterea sa ma las cu totul in voia Ta cea sfanta si in fiecare clipa stai in preajma mea si ma întăreste. Orice veste va aduce ziua de maine, buna sau rea, învata-ma sa o primesc cu inima impacata si cu credinta neclintita ca vointa ta sta deasupra tuturor. Fie ca, in tot ceea ce fac si spun, voia Ta sa imi stapaneasca cugetul si simtirea. Iar cand asupra mea vor veni imprejurari neasteptate, ajuta-ma sa le implinesc dupa voia Ta. Da-mi puterea sa lucrez cu tarie si intelepciune, fara sa stanjenesc sau sa amarasc pe aproapele meu. Ajuta-ma, Doamne, sa pot duce povara zilei de maine cu toate cate le va aduce ea. Struneste-mi vointa si invata-ma sa ma rog, sa sper, sa cred, sa indur, sa iubesc si sa iert. Iar cand ma rog, fie ca Tu insuti sa fii cel ce se roaga in mine. Amin. - Rugăciune culeasă de la Sfânta Biserică Batiștei din Bucuresti - DOMNITORUL ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT, Cârmuitor și părinte al Moldovei, geniu politic, diplomatic și militar de anvergură europeană, întocmitor de Țară Românească, promotor al unității de luptă și apărător jertfelnic al întregii creștinătăți, iar pe deasupra, ctitor de cultură și de epocă. ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT Dintre voievozii români cei mai vestiți, care – prin prestațiile și prestanța lor – au înrâurit, în mod decisiv și pe lungă durată, destinul și înaintarea neamului românesc prin meandrele istoriei, nici unul nu a cunoscut o glorie postumă atât de fabuloasă, o putere de nemurire și întruchipare a nădejdilor propriului popor și o capacitate efectiv miraculoasă de reînviere și preschimbare tainică în bună speranță pentru conaționalii lor aflați în cumpene și restriști, un caracter mai drept și mai virtuos, cu binefăcătoare răsfrângeri în viața și modul de a fi al oamenilor, o prezență mai vie și mai umană în cugetul și conștiința de sine a românilor de pretutindeni precum domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt. Cârmuitor și părinte al Moldovei, geniu politic, diplomatic și militar de anvergură europeană, întocmitor de țară românească, promotor al unității de luptă și apărător jertfelnic al întregii creștinătăți, iar pe deasupra, ctitor de cultură și de epocă. Oriunde mergi în Moldova, vei întâlni zidiri mărețe, mănăstiri, biserici, cetăți, fântâni, poduri. Dar mai ales, vei întâlni la fiecare casă amintirea unui domnitor neînfricat, luptător, ctitor. Și pe buzele pruncilor și ale bătrânilor, numele său se rostește cu bucurie și mândrie: „Într-însul găsise poporul românesc cea mai curată și mai deplină icoană a sufletului său cinstit și harnic, răbdător fără să uite și viteaz fără cruzime, strașnic în mânie și senin în iertare, răspicat și cu măsură în grai, gospodar și iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale…“. Viaţa Sfântului Voievod Ștefan cel Mare ”Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug”. (Ps. 31, 1-2) Unul dintre aceşti fericiţi, a fost măritul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504), pe care poporul l-a numit şi „cinstit”, bun, mare şi sfânt. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi; „mare”, pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, întrucât prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători; „Sfânt”, pentru luptele sale de apărare a întregii creştinătăţi, cât şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi înzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea credincioşilor. Marele Voievod Ştefan al Moldovei a fost fiul binecredincioşilor creştini Voievodul Bogdan al II-lea şi Doamna Maria-Marina Oltea. Încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită faţă de ţară şi credinţa strămoşească. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat după vremuri tulburi de luptă pentru domnie. Pe Câmpia Dreptăţii este întâmpinat de mulţimea poporului, în frunte cu Mitropolitul Teoctist, în ziua de 12 aprilie, anul mântuirii 1457. Întrebând poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: „Întru mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti”. Şi a domnit, precum ştim, 47 de ani, 2 luni şi 3 săptămâni, luptând pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti, a întregii creştinătăţi, zidind cetăţi militare, dar şi cetăţi ale sufletului, adică multe biserici şi mănăstiri. În toate câte le făcea arăta dragoste, dreptate şi mărinimie, neuitând nici o clipă pe vitejii oşteni, pe cei săraci şi suferinzi, răsplătind şi ajutând pe toţi cu neţărmurită dragoste părintească. Deşi a fost încercat de numeroase suferinţe: rana de la picior căpătată în lupta de la Chilia, moartea a patru copii şi a două soţii, trădarea unor sfetnici şi multe războaie, nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în Dumnezeu, ci şi-a purtat crucea vieţii sale cu răbdare creştinească, luptând cu dârzenie şi neîntrecută iscusinţă împotriva duşmanilor ţării şi ai credinţei. De aceea, istoria mărturiseşte că evlaviosul Ştefan Vodă a trăit nu pentru sine, ci pentru ţara şi credinţa întregului popor. El aducea mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, nu numai atunci când biruia, ci şi atunci când era biruit, fiind pentru noi un mare dascăl al pocăinţei. Fericitul Voievod a luptat pentru apărarea întregii creştinătăţi, chemând la luptă sfântă pe cârmuitorii creştini ai Europei prin scrisoarea sa din ianuarie 1475, din care, pentru frumuseţea şi valoarea ei duhovnicească, redăm acest text: “Prealuminaţilor, preaputernicilor şi aleşilor domni a toată creştinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată sau de care ea va fi auzită. Noi Ştefan Voievod din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora vă scriu şi vă doresc tot binele şi vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supuie şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire în număr de 120.000 de oameni, al cărui căpitan de frunte era Soliman Paşa. Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii şi i-am biruit, pentru care lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să-şi răzbune şi să vie, în luna mai, cu capul său şi cu toată oştirea sa împotriva noastră şi să supuie ţara noastră care e o parte creştinească şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută, atunci creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri împotriva duşmanilor creştinătăţii până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oamenii ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci fiţi gata fără întârziere”. Ştefan cel Mare a pus biruinţele în luptele purtate nu pe seama iscusinţei sale, ci a voii şi puterii lui Dumnezeu. Pentru credinţa şi smerenia sa, Dumnezeu i-a dat putere, înţelepciune, „har”, cum spune cuvântul Sfintei Scripturi (Iacov 4, 6). Ştefan cel Mare a fost nu numai un apărător al credinţei creştine în luptele sale cu turcii şi tătarii, ci el a fost şi un mărturisitor al ei prin numărul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grijă, prin înzestrarea lor cu cele necesare slujbelor şi obştei călugărilor, care împleteau rugăciunile de zi şi de noapte cu lucrul mâinilor şi cultura minţii. Ştefan cel Mare a zidit biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta conştiinţa unităţii de credinţă şi neam. De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult Ortodoxia, a înălţat, înnoit şi înzestrat mai multe biserici şi mănăstiri, între care la loc de cinste stă mănăstirea Zografu. Pe toate aceste sfinte lăcaşuri, Ştefan cel Mare le-a înălţat ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele purtate în lupta cu duşmanii creştinătăţii, cât şi pentru cinstirea şi pomenirea celor căzuţi în luptele cu duşmanii credinţei neamului. Pentru aceasta, poporul l-a cinstit numindu-l „cel Sfânt”. Ştefan cel Mare a fost un om al pocăinţei şi al rugăciunii: el a simţit permanent nevoia să se roage, să se încredinţeze, el şi familia sa, împreună cu cei vii şi cu cei morţi, rugăciunilor părinţilor sfinţiţi din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea „rugătorii noştri”. „Să ne cânte nouă şi Doamnei Maria, cerea călugărilor şi egumenului din Mănăstirea Neamţ, în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire”. Viaţa de rugăciune personală a lui Ştefan cel Mare ne este arătată şi de cele trei icoane unite, numite triptic: Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, păstrate până astăzi în Mănăstirea Putna, împreună cu o cruce, pe care slăvitul Voievod le purta la el permanent în călătorii şi mai ales în bătălii. Ştefan cel Mare şi Sfânt însoţea rugăciunea cu postul, înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului şi după biruinţă, aşa cum aminteşte cronicarul că a făcut-o la Vaslui: „Cu toţii s-au legat a posti patru zile cu pâine şi apă”. Ştefan cel Mare unea rugăciunea nu numai cu postul, ci şi cu fapta bună a milosteniei şi a dragostei creştine. Astfel, înzestra familiile tinere de curând căsătorite, cu cele necesare unei gospodării, pământ şi vite; nu uita niciodată pe vitejii luptători în atâtea războaie, arătând o deosebită purtare de grijă faţă de cei rămaşi cu infirmităţi, cum aminteşte tradiţia de Burcel, cel rămas fără o mână, căruia îi dăruieşte o pereche de boi, car şi plug, pentru a se putea gospodări singur, pentru a nu mai fi silit să-şi are pământul în zi de sărbătoare cu boi şi plug de împrumutat de la boieri. Marele Voievod a fost deopotrivă om al dreptăţii şi al iubirii creştineşti, al iertării duşmanilor săi care au dat dovadă de căinţă pentru greşelile săvârşite: „Te-am iertat, scrie măritul Voievod lui Mihu, şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Şi nu vom pomeni niciodată în veci, cât vom trăi, de lucrurile şi întâmplările petrecute, ci te vom milui şi te vom ţine la mare cinste şi dragoste, deopotrivă cu boierii cei credincioşi şi de cinste”. Întreaga sa viaţă Ştefan cel Mare a trăit sub povaţa permanentă a părintelui său duhovnicesc, Sfântul Daniil Sihastrul, căruia i-a arătat toată ascultarea şi cinstea cuvenită. Acest fericit Voievod a cunoscut mai dinainte ceasul morţii, aşa cum este dat de Dumnezeu tuturor celor care au trăit viaţa cu adevărat creştineşte: „Iar când au fost aproape de sfârşenia sa, scrie cronicarul, chemat-au vlădicii şi toţi sfetnicii săi, boierii cei mari şi alţii, toţi câţi s-au prilejuit, arătându-le cum nu vor putea ţine ţara cum a ţinut-o el”. Cum vedem, grija pentru binele ţării şi al credinţei străbune o poartă în inima sa până în ceasul morţii. Cronicile vechi mai pun în gura măritului Voievod şi aceste cuvinte înainte de moarte: „Doamne, numai Tu singur ştii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut a mă sminti, ci am întărit pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a Cărui Cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor, prin care pe toţi vrăjmaşii am gonit şi înfrânt”. Ştefan cel Mare „s-a strămutat la lăcaşurile de veci” la 2 iulie 1504 şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Putna, fiind plâns de întreg poporul, cum consemnează cronicarul: „iar pe Ştefan Vodă l-a îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi ca după un părinte al său, căci cunoşteau toţi că s-au scăpat (păgubit) de mult bine şi multă apărătură”. A fost plâns de întreg poporul şi de tot pământul Moldovei, cum se spune şi azi în cântarea populară: „Plânge dealul/ Plânge valea/ Plâng pădurile bătrâne/ Şi norodu-n hohot plânge/ Cui ne laşi pe noi, Stăpâne?” Ştefan a rămas nemuritor în inimile noastre; îl simţim cu toţii, mai ales atunci când ne aflăm în faţa mormântului său de la Putna şi în faţa icoanei sale, insuflându-ne aceeaşi dragoste de ţară şi credinţă strămoşească; îl simţim alături de noi la bucurii şi mai ales la durere, în vreme de năvălire a necazurilor asupra noastră. Binecredinciosul Voievod a avut întotdeauna credinţa că Mântuitorul Iisus Hristos va mijloci la Judecata de Apoi şi va răsplăti pe toţi acei care şi-au jertfit viaţa pentru credinţă şi apărarea hotarelor ţării. La mormântul său străjuieşte, de la moartea sa până astăzi, o candelă permanent aprinsă, dovedindu-se prin aceasta cinstirea de care s-a bucurat de-a lungul veacurilor din partea întregului popor, care dintotdeauna l-a venerat ca pe un sfânt, apărător al creştinătăţii, după cum se vede şi în pictura bisericii Mănăstirii Dobrovăţ (Jud. Iaşi), ultima sa ctitorie, pictată nu la mult timp după moartea sa. De aceea trecerea lui în rândul sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie, anul mântuirii 1992, este împlinirea unei fapte bineplăcute lui Dumnezeu şi potrivită cu evlavia poporului dreptcredincios. El este o icoană de lumină pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locaşuri sfinte şi al celor care luptă pentru biruinţa Crucii şi a iubirii lui Hristos pentru oameni. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. sursa: https://doxologia.ro ”Nu vă temeţi de judecată dacă aveţi pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului ! În noi stă toată fericirea veşnică. Luaţi lucrurile aşa cum sunt şi încercaţi, fraţilor încercaţi să vă iubiţi ! Dacă nu se poate, cel puţin să nu vă omorâţi, să nu vă duşmăniţi ! N-am alt termen, decât ăsta: „Moarte sau viaţă !” Şi m-au întrebat mulţi ce e viaţa şi am răspuns: „Viaţa e moarte continuă !“, pentru că e mereu jertfă. Nu contează celelalte, ce spune lumea şi ce latră dracul ! Contează ce spune Dumnezeu despre mişcarea inimii noastre...” Cuvantul Parintelui Arsenie Papacioc sursa: http://actualitateaortodoxa.com/articole/ CUVINTE DE FOLOS SI POVETE Limba este o sabie cu două tăişuri. Ascute-o ca să fie osânditoarea păcatelor pe care le săvârşeşti, şi nu o îndrepta împotriva fraţilor tăi, ca să le faci rău. Iată de ce Dumnezeu a aşezat limba în spatele buzelor şi a zidului dublu al dinţilor: ca să nu vorbească orice şi oricând. De aceea, să ne păzim gura cu făclia raţiunii, nu pentru a nu o mai deschide niciodată, ci pentru a o lăsa să vorbească numai atunci când se cuvine. Marile rele sunt pricinuite de uşurătatea cu care vorbim, pe când cele bune izvorăsc din chibzuinţa în vorbire. De multe ori, tăcerea este mai de folos decât vorba, desigur, la fel cum, în anumite cazuri, mai folositor este să deschidem gura decât să tăcem. sursa: http://www.ioanguradeaur.ro/ ICOANA ORTODOXA Cuvântul “icoană” este de origine greacă, însemnând imagine. Icoana este o imagine făcută nu pentru ochi şi minte, ci pentru suflet şi inimă, deoarece, chiar dacă sensurile nu sunt înţelese de la prima vedere, icoana aduce mângâiere, ne întăreşte făcându-ne să avem speranță când sufletul “plânge”. Icoana ne ridică din lumea concretă, din zbuciumul cotidian, ducându-ne cu gândul la cele mai presus de lume, la contemplaţia care ne sfinţeşte vederea şi, prin ea, sufletul.

Mujdeiul este cel mai simplu, dar și cel mai utilizat sos în bucătăria tradițională românească. Usturoiul este unul dintre cele mai populare condimente, - Fanatik.ro

klyker.com has collected 46 more pictures of abandoned places, buildings, things etc. Check out 40 more pictures of abandoned places.

Once the maypole is set up, the children can dance to a waltz, a polka, a jig, or any tune you choose. Our dancers kept track of their braiding by chanting, "Go over it, then under it, and over it and under it," to keep from getting tangled in their ribbons.

Lucas Cranach der Ältere (1472 Kronach - 1553 Weimar) war einer der bedeutendsten deutschen Maler und Grafiker der Renaissance. Er unterhielt eine sehr große Werkstatt und war ab 1505 Hofmaler am kursächsischen Hof. Neben zahlreichen Altarwerken und allegorischen Gemälden malte er zusammen mit seiner Werkstatt zahlreiche Porträts seiner sächsischen Dienstherren und der Reformatoren Martin Luther und Philipp Melanchthon. Viele Gemälde Cranachs wurden mit kleinen Variationen mehrfach produziert und es wird angenommen, dass insgesamt etwa 5.000 Gemälde seine Werkstatt verlassen haben. Das Bildnis der Sibylle von Sachsen entstand 1534. Sibylle von Jülich-Kleve-Berg (1512 - 1554) heiratete 1527 Johann Friedrich von Sachsen, den Großmütigen (1503 - 1553), seit 1532 Kurfürst und Herzog, dessen Porträt sie in Form eines Medaillons auf der Brust trägt.

[Editor’s note: In celebration of the holidays, we’re counting down the top 12 Flavorwire features of 2012. This post, at #5, was originally published February 29.] As much as we love virtual globetrotting, we live for real world travel adventures.…

Pictorul clujean, Adrian Ghenie, a vandut la o licitatie organizata de casa de licitatii Sotheby's un tablou intitulat "Autoportret ca Vincent Van Gogh" pentru suma de 2,59 de milioane de dolari

If you follow us on Instagram or Facebook you'll see that we spent Sunday afternoon making a model of a roman amphitheatre for one of Theo's homework challenges. And he took over my Instagram stories for the day with a follow along tutorial of how he made it. It was SO fun! And I'm pretty sure we've got a future Blue Peter presenter in the making ;) So we wanted to put together a blog post tutorial too, just like our solar system one, in case it's any help when you need to make a roman amphitheatre. Because who doesn't need a roman amphitheatre in their lives?! We used: - some thick cardboard sheets - glue gun & glue - acrylic paints - a plate to draw around - a scalpel (for grown ups only) Theo did A LOT of research beforehand into exactly what type of model he wanted to make, and what he wanted his amphitheatre to look like. He LOVES this kind of thing! He started by drawing several circles around our plate on the cardboard. Luckily we have lots of these big sheets of cardboard at the studio leftover from when our wrapping paper gets delivered. But any thickish cardboard would work. We needed eight circles for our amphitheatre but you could use more or less depending on how tall you want it to be. I cut each one out using a scalpel. Theo did have a little try with the scalpel, while I held his hand, but he's a leftie and found it really difficult. So I did the tricky cutting. Once each circle was cut we made them into donut shapes with larger centre holes as we went. The bottom circle has the smallest hole and we each one about 1cm - 1.5cm bigger than the one underneath. So you want the outside of the circle to be the same size, but the inside to get smaller - hope that makes sense! These make the seats. Whilst I was cutting the circles Theo painted the base using acrylic paints. He wanted a sandy base so used yellow, orange, and cream paints, with some green splashes for grassy areas! - a top tip we found for painting sandy texture is to dab your brush onto the base rather than paint with strokes. So your dab dab dabbing to create a mottled texture. Once all of the circles were cut we got our trusty glue gun out and glued them together. Theo and Matilda are both really confident using a glue gun (all that wand making has paid off!). He started with the smallest ring at the bottom and then glued each one on top. Then he glued this whole structure to the base. To make the outer wall of the amphitheatre we cut a long strip of the same cardboard and Theo drew the shape of the wall he wanted - with one taller side. A really good tip for helping the wall to bend around your circular seats is to scalpel some vertical lines at regular intervals. Cut through about half of the depth of the cardboard, so it doesn't slice fully through. Keep the cut sides as the outside, and then you'll find it bends round really well. Theo drew some arches into the taller side of the wall and I cut them out. We thought this gave it an authentic tumbledown feel! Once they were cut we glued the wall around the outside of our circular seats. This was a little tricky and we took our time. We found gluing it in small sections worked best. We thought that the combination of the arches and the vertical slices gave a really good look to the outside wall. The slices worked really well! Theo drew some lower arch shapes around the wall to give a bit more detail and a more authentic look :) Once the amphitheatre was all put together we added a few details. A lion, of course! We just printed this and glued it onto some thin card before gluing it to the base. And Theo insisted on putting the gladiator on the steps outside of the amphitheatre - because why would he want to be inside with the lion?! Well exactly Theo! So there you have it. A pretty effective but really very simple to make roman amphitheatre. Theo absolutely loved making it and he learnt so much. Filming the process for his Instagram stories takeover worked brilliantly too, as he really thought extra hard about every step of the process so that he could explain it on camera. One of his 'grown up' career options is to be a set designer for films. I think he's off to a great start don't you?! If you have any questions do send them through - Theo is loving your messages and comments :) x ✂️ For more brilliant school project and craft ideas for children head to our Reuse & Recycle page. ✂️ Or have a browse of our Pinterest boards for even more school project, craft, and play ideas.

El fotografo japones Hisaji Hara 原久路 ha tomado como referencia la obra del artista Balthus en esta serie de retratos o estudios fotograficos. -'Ya sea a través de la fotografía o la pintura, en última instancia, nos vemos obligados a buscar la verdad'.

“María Bashkirtseff (11 de noviembre de 1858 - París, 31 de octubre de 1884), fue una escritora famosa por su diario íntimo, pintora y escultora francesa nacida en Gavrontsy, Imperio ruso, (hoy Ucrania) "La reunión", 1884. #niñosdelarte #arte #art #twitart”

La începutul anului 1725 s-a remarcat că sănătatea ţarului Rusiei, Petru cel Mare, s-a diminuat mult fără însă ca acesta să slăbească cumva ritmul muncii sale. Era trist şi visător,