“Sentimentul colorează, nu pensula. Poţi colora c-o bucățică de cărbune, şi toate tuburile din lume nu-ţi dau albastrul unei flori de inişor dacă nu-l ai în suflet.“ (Nicolae Grigorescu) “Fă ce simți, și atâta cât simți — unde nu te mai mișcă, lasă paleta jos: lucrul tău, fiind numai sinceritate, va crește și se va desăvârși în sufletul celorlalți. Va trăi. Altfel, vrând să-l isprăvești, îl omori.“ (Nicolae Grigorescu) “În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii.“ (Nicolae Grigorescu) citate preluate: Jurnal. Simplu jurnal
Invenție care a revoluționat pentru totdeauna sistemele de transport, „drumul de fier” a scurtat distanțele omenirii spre civilizație. Mult mai târziu, potențialul strategic al căilor ferate avea să înfrângă umanitatea, așa cum avea de altfel să se întâmple în anii celui de-Al Do...
Aceste descoperiri arheologice misterioase indică un trecut complex, în care omenirea a realizat lucruri care astăzi sunt de neimaginat.
De la legendele cu Cleopatra şi Regele Arthur până la evenimentele Revoluţiei Ruse, istoria abundă în mistere fascinante. Seria documentară „Legende şi mistere” încearcă un răspuns la întrebarea de mai sus. Marţi, ora 22.00, la TVR1 și pe TVR+.
În acest articol trecem în revistă cinci mistere din istoria antică și tot atâtea întrebări la care s-ar putea să nu găsim răspunsuri.
During the documentation about Ukraine and the civil war from 1917-1920 we found an interesting text about it. But are some comments and untruths the author support them. First of all that Bukovina isn't a part of Ukrainian land. Bukovina is a historical region, variously described as in Central o
Primele știri din istoria omenirii nu pot fi determinate cu exactitate, deoarece informațiile scrise nu au fost înregistrate într-un mod detaliat în perioadele timpurii ale civilizațiilor. Înainte de
Ultimele vesti de pe Sfantul Munte Athos sunt infioratoare! Dupa Nasterea Maicii Domnului, in septembrie, va incepe cea mai cumplita perioada din istoria omenirii. Va incepe, pe nesimtitelea, domnia Satanei pe Pamant pentru cei trei ani si jumatate (asa cum a prezis Parintele Cleopa). Vor urma mome
MVă prezentăm mai jos o listă de întâmplări ciudate care au dus la o serie de decese a celor care au fost protagoniști. Alex Mitchell: a murit de râsDacă crezi că nu poţi muri de râs afla că te înşeli. Alex Mitchell în vartsa de 50 de ani a murit de râs în 1975
Top 5 cele mai ciudate diete din istoria omenirii... până în acest moment... Există diete minune care te scapă de kilograme cât ai zice „shaorma”.
În luna noiembrie, la HISTORY Channel, urmăriți ascensiunea și căderea Imperiului Roman prin prisma uneia dintre cele mai spectaculoase și brutale arene din istoria omenirii, în seria documentară „Colosseumul", aflați cum supraviețuiesc oameni muntelui în sălbăticia nord-americană într-un nou sezon din „Muntenii", explorați noi dovezi ale prezenței extraterestre pe Pământ în „Extratereștri Antici" și aflați poveștile adevărate și extraordinare din Egiptul Antic în al doilea sezon al seriei „Legendele faraonilor".
Compania Micromagic Systems, condusă de Matt Denton, lucrează de patru ani la proiectarea şi construirea unui robot suficient de mare pentru a putea găzdui un pasager uman. Mantis, „monstrul” ce a rezultat în urma acestui efort, este descris drept „cel mai mare robot hexapod operaţional din lume ce este capabil să opereze pe orice tip de teren”.
Istoria omenirii este clipa dintre doi paşi luati de către un călător.
O mulţime de femei au schimbat cursul istoriei prin intermediul inteligenţei, puterii şi pasiunii lor. Mai jos puteţi afla câteva lucruri despre 10 dintre cele mai influente femei din istoria umanităţii conform Big Think.
În ziua cea slăvită a celei de a Doua Veniri a lui Hristos, va avea loc învierea tuturor morţilor, pentru ca după aceea să urmeze Judecata cea de Apoi a întreg neamului omenesc. Aşa cum a înviat Hristos împreună cu Trupul Său, tot astfel şi morţii vor învia împreună cu trupurile lor. Însă aceste tru
Pe 20 iulie 1969, astronautii americani Neil Armstrong si Edwin Buzz Aldrin au devenit primii oameni care au aselenizat vreodata pe Luna. Armstrong a rostit atunci cuvintele acum celebre: „Este un pas mic pentru om, ... Read more
The reign of Harold Godwinson, the last Saxon King of England, is mostly remembered for its ignoble end, a victim of war at the Battle of Hastings in 1066 when William of Normandy came to conquer.
Descoperirea celor mai vechi piramide din lume în Peninsula Kola poate confirma existența unei civilizații antice pe teritoriul Rusiei. ... Cititi mai multe
Genghis Khan, the first Great Khan of the Mongol dynasty and often hailed as the King of Kings, was the founding emperor of one of the largest contiguous
Miturile sumeriene, egiptene, mayaşe, chineze, ca să cităm numai pe cele mai cunoscute, vorbesc despre fluviul ceresc al creaţiei, denumit când coloana de susţinere a cerului, când croodil sau drag…
General-Locotenent Nicolae Ceauşescu 1952 CEAUSESCU NICOLAE Nicolae si Elena Ceauşescu 1968 (n. 26 ian. 1918, Scornicesti, jud. Olt; d. 25 dec. 1989, Targoviste)Membru al C.C. al P.C.R./P.M.R. (21 …
Similitudini e differenze rispetto agli esseri umani moderni
O carte descoperită în fișierele clasificate ale CIA a fost declasificată on-line şi ea pretinde să dezvăluie adevărata identitate ... Cititi mai multe
Războiul a făcut şi va face mereu parte din îndeletnicirile de bază ale omului, care şi-a folosit inventivitatea şi în domeniul armelor. Folosindu-se de toate resursele de care dispuneau, oamenii au creat unelte care să zdrobească, lovească, nimiceas...
O carte descoperită în fișierele clasificate ale CIA a fost declasificată on-line şi ea pretinde să dezvăluie adevărata identitate ... Cititi mai multe
O carte descoperită în fișierele clasificate ale CIA a fost declasificată on-line şi ea pretinde să dezvăluie adevărata identitate ... Cititi mai multe
Archaeologists in Turkey have discovered a massive underground city, which they believe may be the largest in the world. They have only excavated 3% of it so far but are unearthing multitudes of rooms,
Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată. Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica. Mănâncă fructul, care a fost atins de un vierme. Culege cu îndrazneală ciuperca pe care stau gâzele. Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se
Ne place libertatea si nu libertinajul de consum. Ne place sa punem cap acolo unde altii vad doar capatul.
Tăblițele de la Tărtăria sunt trei obiecte mici și străvechi de lut, descoperite în localitatea care le-a dat şi numele, din judeţul Alba.
Alimentele sunt cele mai vechi medicamente din istoria omenirii. Astăzi însă, oamenii ingerează o cantitate mare de medicamente, care afectează ficatul
Baths of Caracalla (Thermae Antoninianae - Terme di Caracalla) are the best-preserved baths in Rome. Hosting as many as 10,000 people at once, they were started by emperor Septimius Severus in A.D. 206 and mostly completed by his son, Caracalla between 211 and 216. Water was piped from a special offshoot of the Aqua Marcia known as the Aqua Antoniniana, piped to the baths across the Appian Way not far from Porta San Sebastiana.