Explore Ligia Miranda's 439 photos on Flickr!

Explore Ligia Miranda's 439 photos on Flickr!

This beautiful modern house is located in the center of Lisbon and belongs to the interior designer Ligia Casanova. Initially, the interior...

The Greek Key motif as interpreted mid-50s in Bavarian porcelain. Monumental at 22" tall

MĂNĂSTIREA COZIA Sumar AŞEZARE SCURTĂ PREZENTARE ISTORICĂ Datare Începuturile vieţii monahale la Cozia. Întemeierea Ctitorii: Mircea cel Bătrân Radu Paisie Ieromonahul Amfilohie, stareţul Mânăstiri Cozia Arhimandritul Ioan de la Hurezi Şerban Cantacuzino Evenimente, restaurări, adăugiri ARHITECTURA Consideraţii generale Biserica "Sfânta Treime" - Biserica mare Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Bolniţa Coziei Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Paraclisul lui Amfilohie (Paraclisul de Sud) Biserica " Duminica Tuturor Sfinţilor" - Paraclisul lui Ioan de la Hurezi (Paraclisul de Nord) Incinta PICTURA Biserica "Sfânta Treime" - Biserica mare Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Bolniţa Coziei NOTE BIBLIOGRAFICE Intrarea în Defileul Oltului AŞEZARE: Locul ales de Mircea cel Bătrân pentru zidirea unei biserici, la îndemnul Sfântului Nicodim, pe atunci duhovnicul şi îndrumătorul său spritual, deşi greu accesibil, era prielnic dezvoltării armonioase a unei mânăstiri. Poziţia strategică, liniştea şi frumuseţea naturii înconjurătoare erau întru totul potrivite cu destinaţia hotărâtă de marele voievod pentru Mânăstirea Cozia, de a-i fi loc de veşnică odihnă. Zidurile mânăstirii erau scăldate spre răsărit de valurile Oltului, neliniştite încă de lupta cu muntele despărţit în două: spre est Muntele Cozia, siluetă ablăstrie, insulară, stranie, ultimă redută pe care Masivul Făgăraş o aşează în calea tumultosului râu şi Muntele Basarab, cu care, spre sud-est, prin Munţii Căpăţânii, s-a opus bătrânului râu, Masivul Parâng. Singurul acces posibil, cu trăsura sau carul cu boi, era dinspre miazăzi. Dificultăţile întâmpinate în întreţinerea acestui drum, "tăiat cu ciocanul în stâncă", sunt reflectate în documentele vremii. Astfel, el este refăcut în 1619 de locuitorii Călimăneştiului (la malul de la Căciulata), voievodul Gavriil Movilă scutindu-i, pentru această lucrare, de dările către stat. Paul de Alep, însoţindu-l pe patriarhul Macarie al Antiohiei într-o vizită în Ţara Românească, descrie în 1657 acest drum: " Eram înspăimântaţi de îngustimea drumului şi de apropierea sa de marginea prăpastiei; şi, coborându-ne de pe caii noştrii, am mers pe jos până ce am trecut podul. (...) Cozia, este o clădire întărită şi măreaţă, înălţată pe marginea acelui râu (Oltul, n.n.), dar înconjurată de piscuri înalte şi impunătoare,( ...) închise de păduri de nepătruns, astfel că prin nici o parte a acestui loc nu este vreo altă intrare,(...) Drumul către aceasta din urmă este prin spatele munţilor de miazăzi, este extrem de greu şi cu neputinţă de străbătut (cu carul) cu boi" (1) . Întreţinerea în bună stare a drumului dinspre Călimăneşti continuă să fie o problemă şi în secolul următor. În 1749, Grigore Ghica Voievod face, la rândul său scutiri, pentru a veni în sprijinul egumenului Coziei, Kir Rafail, ca să se poată asigura "... paza acestui drum, de dres, fiindcă de-a pururea surpându-se muntele, se strică..." (2). Alegerea locului de zidire poate să fie argumentată prin poziţia strategică a micii depresiuni de la ieşirea din defileu a Oltului (3), dar raţiunilor de ordin militar trebuie să li se adauge frumuseţea deosebită a locului şi, faptul că, foarte probabil, aici a existat o vatră monahală, o mână de sihaştrii ale căror urme se păstrează până în zilele noastre, în chiliile rupestre de la Sfânta Mânăstire Turnu (4) şi prin denumirile munţilor din împrejurimi (5). Depresiunea, care în extremitatea sa nordică găzduieşte Sfânta Mânăstire Cozia, este fără îndoială un dar Dumnezeiesc. Urmând firul şoselei spre Sibiu, ea se înfăţişează, încă de la Bujoreni, din Capul Piscului, ca o promisiune mirifică, având pe fundal profilul de dinozaur uriaş şi albastru al Muntelui Cozia. Apoi se ascunde sub cutele dealurilor, ca să o regăseşti, după 15 kilometrii, aşternându-se de o parte şi de alta a Oltului. Împresurată de impresionante păduri de fag, spre care urcă livezi de pomi fructiferi şi ascunzând în străfunduri ape vindecătoare este cu adevărat "pământul făgăduinţei", cum spunea, în 1522, Gavril Protul de la Sfântul Munte Athos (6). Cu un mileniu în urmă, romanii s-au oprit aici şi au construit Castrul Arutela, urme ale culturii daco-geţilor au fost descoperite pe Valea Poştei, dar istoria locului coboară mult mai departe în timp, spre cultura de prund sau epoca bronzului. La sfârşitul secolului al XIX-lea, înscrisurile Prefecturii Judeţului Vâlcea vorbeau despre căutătorii clandestini de "monede şi alte metaluri", adică despre cei ce căutau comori, pândind în noapte să "joace focurile" în locuri cu nume ciudate: Naca, Manga, Coisca, Maroca,. Vatră spirituală neântreruptă de acum şase secole, Mânăstirea Cozia a fost, de-a lungul timpului, matcă din care s-au hrănit credinţa ortodoxă şi spiritualitatea românească. De jur împrejurul ei au fost ridicate vetre monahale şi biserici care conferă Văii Oltului şi Călimăneştiului un statut special în istoria sacră a românilor: Schitul Ostrov (1520 - 1521) construit de Neagoe Basarab şi Despina Doamna; Schitul Sfântul Ioan de sub Piatra ("Cozia Veche", 1602); Mânăstirea Turnu (1676), ctitoria mitropolitului Varlaam, fost egumen al Coziei; Mânăstirea Stănişoara (1747); Biserica "Sfinţii Voievozi" (Biserica veche, 1711 - 1715), ridicată de Kir Serafim, egumen al Coziei; Biserica "Sfinţii Voievozi (fostul Schit Păuşa, 1654-1658, refăcut în 1854); precum şi Schitul Cornetu (1666), fost metoc al Coziei. Drumul european, care trece astăzi pe la poarta mânăstirii, face ca sfântul lăcaş să fie accesibil unui număr important de vizitatori, români şi străini, atraşi de strălucirea multiseculară şi harul sfintei ctitorii a lui Mircea Voievod. SCURTĂ PREZENTARE ISTORICĂ DATARE Voievodul Mircea, descendent direct din ramura Basarabilor, urcă pe tronul Tării Româneşti în toamna anului 1386 (1). Zidirea sfintei lavre de la Cozia a început-o imediat după preluarea domniei, deşi, mult mai probabil, lucrările de construcţie au debutat în primăvara anului următor. La alegerea locului pentru zidirea sfântului lăcaş poate să fie luată în seamă şi influenţa, pe care a avut-o asupra voievodului, călugărul misionar Nicodim, sfătuitor şi duhovnic al lui Mircea încă din tinereţe, dar domnitorul trebuie să fi fost impresionat, în mod deosebit, de armonia şi liniştea locului, alegându-l pentru odihna sa veşnică. Avea 28 de ani când, în toamna anului 1386, a luat în mâinile sale destinul Ţării Româneşti şi, cel mai probabil, aşa cum s-a amintit mai sus, în primăvara următoare, a început zidirea sfintei mânăstiri. În ziua de 18 mai 1388, când se prăznuia Sfânta Treime, Mânăstirea Cozia a fost sfinţită de călugărul misionar Nicodim de la Tismana, cel ce ulterior a fost trecut în rândul sfinţilor. Datarea ansamblului monastic de la Cozia a dat naştere la controverse, apărute ca urmare a faptului că, în 20 mai 1388, Mircea Voievod semnează două hrisoave: în unul se face referire la "locul numit Călimăneşti pe Olt" (2), iar în cel de-al doilea "la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia"(3). De aici, unii cercetători au tras concluzia că domnitorul a construit două biserici, una la Călimăneşti şi alta la Cozia. Referitor la conţinutul primului hrisov, s-a considerat că Mânăstirea Cozia ar fi primit danii încă din timpul domniilor lui Radu I (1377 - 1383) şi Dan I (1383 - 1386), tatăl şi respectiv fratele voievodului Mircea, deci, că ar fi existat înainte de domnia acestuia, fiind identificată incorect cu ruinele numite "Cozia Veche". Controversa este lămurită prin studiul exegetic făcut de Emil Lăzărescu (4). Privitor la daniile menţionate în hrisovul I, Emil Lăzărescu precizează că ele sunt legate de Mânăstirea Cotmeana, ctitorie a lui Radu I, iar prin hrisovul al II - lea, această mânăstire devine metoc al Mânăstirii Cozia. Supoziţia, că ruinele de la "Cozia Veche" ar putea fi mai vechi decât principala ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, a fost înlăturată în urma cercetărilor arheologice conduse de N. Constantinescu (5), care stabilesc că zidirea bisericii de la "Cozia Veche" datează din secolele XVI - XVII, fundaţiile acesteia fiind ridicate la 15 cm, deasupra unei locuiri aparţinând culturii geto-dacilor (din a doua perioadă a civilizaţiei fierului). Aceleaşi cercetări, stabilesc că biserica mare şi fundaţiile clădirilor mânăstireşti de pe laturile de sud şi est, datează din vremea lui Mircea cel Bătrân, întărind astfel hrisoavele din 20 mai 1388. ÎNCEPUTURILE VIEŢII MONAHALE LA COZIA. ÎNTEMEIEREA Învăluită de jur împrejur de păduri, vegheată de stânci învăluite în legende, amintind prin numele lor de vechii sihaştrii, Cozia, "... oglindă a cerului nostru duhovnicesc" (6), a fost şi va rămâne de-a lungul veacurilor una dintre cele mai frumoase aşezări monahale din sud-estul Europei. Destinată de ctitorul său, Mircea Voievod, să adăpostească obştea monahală care vieţuia în acest loc singuratic şi greu accesibil, Sfânta Mânăstire Cozia, rămâne peste timp, spre deosebire de multe alte ctitorii voievodale, numai aşezare monahală. Începuturile vieţii monahale şi istoria unei mânăstiri, "... cel puţin la noi în ţară - ... nu începe neapărat cu pisania sau întâiul hrisov. Ea este precedată de o lungă şi obscură pre-istorie, ale cărei obârşii ne-ar putea duce până-n peşterile deceneilor, încreştinaţi odată cu pogorârea lor în plămada noastră etnică"(7). Sfântul lăcaş de la poalele Coziei a fost sfinţit în 18 mai 1388, de praznicul Sfintei Treimi. Însuşi Sfântul Nicodim de la Tismana, cel care a organizat călugării din Oltenia, a oficiat această sfântă şi istorică slujbă, iar primul egumen, însărcinat să conducă obştea monahală a fost Ieromonahul Chir Gavriil, ucenicul său. Pavel Chihaia, în memorabila sa lucrare închinată artei medievale româneşti, subscriind perioada lui Mircea cel Bătrân, perioadei ecumenice a evoluţiei în timp a civilizaţiei şi culturii româneşti, citează dintr-un hrisov, al lui Mircea cel Bătrân, dăruit Mânăstirii Cozia în jurul anului 1400, un fragment în care este înfăţişată sărbătoarea târnosirii bisericii de la Cozia: «Mi-aduc aminte cum mergeam, înconjurat de mulţime, şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare» (8). Ceremonia, aşa cum o reconstituie arhimandritul Gamaliil Vaida (9), s-ar fi desfăşurat astfel: în ajunul sfinţirii bisericii, duminică, 17 mai (Duminica Rusaliilor) a avut loc slujba de seară pregătitoare, privegherea; în ziua hramului, ceremoniile religioase au durat până la orele 12 - 13, în prezenţa ctitorului care îşi avea locul său bine stabilit în desfăşurarea lor; după-amiază a avut loc un mare praznic şi masa protocolară. În 20 mai 1388, cancelaria domnească a voievodului Mircea cel Bătrân emite cele două documente, care devin, atât actele de atestare ale sfântului lăcaş, cât şi actele juridice prin care sunt reglementate proprietăţile ce urmau să-i asigure întreţinerea. În unul din aceste documente, Mircea stabileşte că " Vieţuirea acestui lăcaş să fie după orânduiala popii Gavriil şi câte va orândui el şi va aşeza, nimeni să nu cuteze să schimbe altfel, cât de puţin". In cel de-al doilea document se menţionază: " ... şi am dăruit domnia mea câte sunt pentru nevoia călugărilor ce trăiesc în acest locaş, pentru hrană şi îmbrăcăminte: satul lângă mănăstire numit Călimăneşti, şi alt sat dincolo de Olt, anume Jiblea, încă şi Brădăţanii şi Seaca şi pe Râmnic satul Hinăteşti". Sunt documente prin care Mircea, care se autointitula Mare Voievod şi Domnitor, înzestrează noul lăcaş de cult şi îi închină Mânăstirea Cotmeana, ctitoria tatălui său, Voievodul Radu I, cu toate averile ei. De la bun început, Mânăstirea Cozia a dispus de un important domeniu feudal. În secolul al XV - lea, el cuprindea peste 25 de sate, bălţi la gurile Ialomiţei, mori şi, aşa cum rezultă dintr-un document din 1505 semnat de Radu cel Mare, avea dreptul, încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, să vămuiască mărfurile turceşti şi ungureşti care tranzitau Valea Oltului. În plus, asigurând vama la Valea Poştei, mânăstirea beneficia de diverse facilităţi date de autorităţile transilvănene, călugării Coziei punând să aducă de dincolo de munţi toate cele necesare chinoviei, fără să plătească vamă. Primul stareţ al mânăstirii, numit, aşa cum se poate vedea mai sus, «popa chir Gavriil» se bucura de înalta preţuire a domnitorului, fiind citat în documentul dat de Mircea la 4 septembrie 1389, imediat după Nicodim Sfinţitul şi înaintea boierilor din sfatul domnesc. Obştea călugărească a Coziei a fost organizată, la sfatul Sfântului Nicodim, întărit prin poruncă domnească, după regulile Sfântului Munte Athos. În 1657, Paul de Alep, ucenicul, arhidiaconul şi secretarul Patriahului Macarie al Antiohiei, menţionează: " În această mânăstire nu pătrunde nici o femeie şi nici chiar parte femeiască a vreunui animal; de altfel, este regula stabilită de răposatul Mircea Voievod, care a clădit-o împreună cu bisericile sale, închinând-o Sf. Treimi." O mărturie importantă, înfăţişând mănăstirea după un secol de existenţă (1520), a lăsat-o Gavriil Protul de la Sfântul Munte Athos: "Acea mânăstire, avea locuri fără gâlceavă şi alese, de petrecere călugărească, departe de lume şi era plină de toate bunătăţile, cu munţi mari şi cu văi, îngrădită şi ocolită de un râu mare şi izvoare mari şi multe împrejurul ei. }i are toată hrana călugărească, pomi şi livezi şi nuci şi alţi pomi roditori, fără număr, vii şi grădini, şi acolo cură apă pucioasă ... am văzut cu ochii noştri acel loc şi i-am zis pământul făgăduinţei" (10). De la bun început, Sfânta Mânăstire Cozia, prin călugării cărturari pe care i-a adăpostit, şi-a înfăptuit în istoria Bisericii Ortodoxe Române, rolul de temeinică zidire spirituală. Filotei Monahul, primul imnograf de la care au rămas Pripelele sau Mărumirile ce se cântă şi astăzi în bisericile noastre, la slujba de Polieleu, fost logofăt al lui Mircea Voievod, călugărit aici, este doar un prim exemplu. Organizată în tradiţia de origine patristică, după regulile Sfântului Pahomie şi ale Sfântului Vasile cel Mare, Mânăstirea Cozia a fost, încă din timpul lui Mircea, o şcoală mânăstirească. Primul dascăl menţionat în hrisoavele domneşti a fost Sofronie, stareţul mânăstirii între 1406 – 1419 (11). Cei ce doreau să devină călugări, trebuiau să înveţe Sfânta Scriptură. La Cozia, ca şi în alte mânăstiri, se asigura o instrucţie elementară: cititul, scrisul, şi deprinderea unei meserii manuale. Cei înzestraţi, învăţau sculptura, pictura şi muzica. Începând cu secolul al XIV - lea, Sfânta Mânăstire Cozia devine unul dintre cele mai puternice centre culturale româneşti. În secolul al XVI - lea, documentele menţionează peste 50 de dieci (12) munteni, care au învăţat carte românească şi slavonească la Cozia. La sfârşitul secolului al XVII -lea exista aici "... un fel de universitate grecească care a avut o mare însemnătate în mişcarea culturală din epoca aceea" (13). Ulterior, prin lungul şir de arhierei, episcopi şi mitopoliţi pe care i-a dat, ziditori la rândul lor de spiritualitate, artă şi cultură română, Cozia a devenit prin harul divin pe care-l revarsă neîntrerupt de şase veacuri, o emblemă sacră a spaţiului românesc. CTITORII Ansamblul monastic de la Sfânta Mânăstire Cozia este constituit din: - Biserica "Sfânta Treime" construită de Mircea cel Bătrân între 1386 - 1388; - Chiliile care înconjoară biserica, construite iniţial ca cetate fortificată, tot de Mircea cel Bătrân; - Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Bolniţa Coziei - construită în 1542 - 1543 de Radu Paisie (Petru de la Argeş) - Paraclisul "Adormirea Maicii Domnului", construit de Ieromonahul Amfilohie, în 1583; - Paraclisul "Duminica Tuturor Sfinţilor", construit de Arhimanritul Ioan de la Hurezi, în 1710. MIRCEA CEL BĂTRÂN (1386 - 1418) Tablou votiv - Mircea cel Bătrân și fiul său Mihail (naos, biserica mare) Ctitorul Sfintei Mânăstiri Cozia, domnitorul Mircea cel Bătrân, primul domnitor important, după Basarab I (14), înscrie o glorioasă pagină în istoria românilor, desăvârşind actul întemeietor al înaintaşului său. Mircea Voievod s-a impus în epoca sa ca strateg abil, diplomat, şi vajnic apărător al creştinătăţii. Cea mai succintă, dar expresivă reflectare, în epocă, a personalităţii sale ne-a rămas de la analistul german Johannes Leunclavius: "bărbatul, între creştini cel mai puternic şi mai viteaz" (“…virinter Chrisftianos fortiffimus & acerrimus”) (15). Urcă pe tronul Ţării Româneşti în septembrie 1386, la 28 de ani, urmând fratelului său, Dan I, şi domneşte 32 de ani. Viaţa şi faptele lui, împletite adeseori cu legenda, transpuse în opere fundamentale ale literaturii române, au o semnificaţie majoră: lupta pentru apărarea gliei strămoşeşti şi a valorilor creştinismului. Victoriile prestigioase obţinute împotriva puternicei armate otomane, având ca punct culminant bătălia de la Rovine, participarea la luptele de lângă Bizanţ, de la Nicopole şi Salonic, implicarea în cruciadele vremii, îi aduc domnitorului român recunoaşterea europeană de cavaler şi principe al creştinătăţii, cu întreaga semnificaţie pe care aceste titluri o aveau în lumea occidentală medievală. Ţara Românească, sub stăpânirea lui Mircea, se întindea de la Dunăre până dincolo de Carpaţi şi din Banat până la Marea Neagră. Mărturie sunt documentele vremii: "Eu, cel în Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea, Mare Voievod şi Domn, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste ţara Ungro-Vlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Herţeg al Amlaşului şi Făgăraşului şi Domn al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile, pe toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului" (16). Cel ce-l sfătuieşte pe Mircea să ridice Mânăstirea Cozia, a fost, fără îndoială, Sfântul Nicodim "sfetnicul lui Mircea întru cele dumnezeieşti" (17). Tabloul votiv din naos îl înfăţişează pe Mircea Voievod dăruind, împreună cu fiul său Mihail, sfânta lavră a Coziei, Maicii Domnului. Chipul Sfântului Nicodim este zugrăvit în pronaos, pe peretele de sud. Cea mai frumoasă şi cea mai importantă dintre ctitoriile lui Mircea Voievod, Sfânta Mânăstire Cozia, este aleasă de domnitor să-i fie loc de veşnică odihnă deşi, înaintaşii săi erau înmormântaţi la Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Marele voievod se stinge din viaţă la 31 ianuarie 1418, în vârstă de 60 de ani. În 4 februarie 1418 este înmormântat în pronaosul Bisericii "Sfânta Treime". RADU PAISIE (1535 - 1545) Domnitorul Radu Paisie (tablou votiv, Bolnița Coziei) Marco voievod, doamna Ruxandra și domnița Zamfira Domnitorul Radu Paisie, cunoscut sub numele de Petru de la Argeş, zideşte Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", denumită astăzi în mod curent Bolniţa Coziei (18), în anii 1542 - 1543. Atestarea domnitorului Radu Paisie în calitate de ctitor al Bolniţei este certificată de pisania bisericii, scrisă în limba slavonă, pe o fâşie albă, care înconjoară de jur împrejur, registrul superior al pridvorului. " Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh celui întru Treime slăvit Dumnezeu, s-a început şi s-a săvârşit această sfântă biserică, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, în zilele lui Io Petru Voievod şi ale fiului său Marco Voievod şi ale Prea Sfinţitului Mitropolit chir Varlaam şi sub egumenul ieromonah Ilarion; aşişderea eu robul lui Hristos ieromonahul Maxim maistorul, care a fost învăţător, ca să fie spre odihnă. }i am scris eu mult greşitul David şi fiul său Raduslav, în anul 7051" (1542 - 1543) (19). Anii 1542 - 1543 indică domnia lui Radu Paisie (1535 - 1545), fiul lui Radu cel Mare, fost egumen al Mânăstirii Argeş. Unii cercetători consideră că domnitorul Peru Cercel (1583 - 1585) ar fi ctitorul Bolniţei de la Cozia, însă înaintea acestuia a domnit Petru cel Tânăr (1559 - 1568), astfel încât, anul indicat de pisanie şi faptul că domnitorul Radu Paisie şi-a păstrat numele de monah şi după urcarea pe tron, sunt cele mai bune referinţe pentru stabilirea ctitorului. Tabloul votiv din naos îi înfăţişează, în dreapta pe Petru Voievod (Radu Paisie), iar în stânga pe membrii familiei sale: Doamna Ruxandra, fiul său Marco Voievod şi fiica sa, Jupâniţa Zamfira. În semn de cinstire pentru memoria mareul ctitor al Coziei, în pridvor este pictat Mircea Voievod împreună cu fiul său Mihail. Tot în pridvor, pe peretele din stânga este zugrăvit Stroe, marele spătar, cel care a supravegheat construirea bisericii. IEROMONAHUL AMFILOHIE , STAREŢUL MÂNĂSTIRII COZIA (1582 - 1583) Construieşte în 1583, în vremea celei dintâi domnii a lui Mihnea II Voievod "Turcitul"(1577 - 1583), paraclisul de pe latura de sud-est a cetăţii, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Paraclisul, situat între "camerele domneşti", "ceardacul lui Mircea" şi “camerele arhiereşti” era destinat nevoilor spirituale ale voievozilor. Icoana de hram de deasupra intrării dinspre muzeu, este singura pictură originală păstrată. AHIMANDRITUL IOAN DE LA HUREZI Ahimandritul Ioan de la Hurezi, sfetnic de încredere şi duhovnic al domnitorului Constantin Brâncoveanu cel sfinţit, construieşte în 1710, pe latura de nord-est a cetăţii, paraclisul cu hramul "Duminica Tuturor Sfinţilor", două camere boltite şi foişorul din aceeaşi aripă a chiliilor. El zugrăveşte şi înzestrează sfânta bisericuţă cu toate cele necesare. Apele furioase ale Oltului distrug, în 1859, contrafortul din colţul de nord-est al cetăţii şi odată cu el se prăbuşesc şi zidurile de nord şi est ale paraclisului. Este restaurat în 1958 - 1959. ŞERBAN CANTACUZINO Rudă apropiată a domnitorului Constantin Brâncoveanu, "biv vel paharnicul" Şerban Cantacuzino este trecut în rândul ctitorilor Mânăstirii Cozia, ca urmare a amplelor lucrări de refacere pe care le realizează la Cozia între 1704 - 1708. Sub patronajul său este repictată fresca din altarul şi naosul bisericii mari, este adăugat edificiului lui Mircea cel Bătrân pridvorul în stil brâncovenesc, sunt refăcute camerele domneşti. Cantacuzinii - tablou votiv, naosul bisericii mari EVENIMENTE. RESTAURĂTRI. AGĂUGIRI. · primăvara anului 1387 Începe zidirea Mânăstirii Cozia (20). · 18 mai 1388 de praznicul Sfintei Treimi - Sfântul Nicodim de la Tismana sfinţeşte, în prezenţa domnitorului Mircea cel Bătrân, sfânta lavră a Coziei. Este data intrării în istorie a Sfintei Mânăstiri Cozia. · 1391/1392 - A fost terminată pictarea bisericii. · 1517 - Domnitorul Neagoe Basarab contribuie la refacerea Mănăstirii Cozia: repară biserica şi o parte din clădiri, construieşte cele două fântâni, havuzul din faţa bisericii şi cişmeana de sub ceardacul de pe latura de nord, cunoscută sub numele de fântâna lui Neagoe Basarab. Mărturie a lucrării domnitorului cărturar stă inscripţia de pe zidul de nord al bisericii mari. · 1542 - 1543 - Domnitorul Radu Paisie (Petru de la Argeş) construieşte Bolniţa Coziei cu hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel". · 1583 - 1590 - In timpul domniei lui Mihnea II Voievod "Turcitul", ieromonahul Amfilohie construieşte Paraclisul de sud-est, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului (1583); se repară şi se clădesc din nou chiliile din aripa de sud-est; se repară şi se întăreşte zidul dinspre Olt al cetăţii. · 1704 - 1707 - In timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, }erban Cantacuzino, "biv vel paharnic" şi familia sa, deschid un amplu şantier la Mânăstirii Cozia: - se adaugă pridvorul din faţa bisericii mari; - sunt modificate ferestrele, fiind mult deschise pe lungime, păstrându-şi forma originară (din timpul lui Mircea) doar în partea superioară; - se execută şi se montează jilţul de piatră din pridvor şi ancadramentul uşii bisericii mari, cu pisania măiestrit lucrată; - se construiesc cele patru foişoare, două pe latura de sud şi două pe cea de nord, cele cinci camere domneşti boltite şi bucătăria brâncovenească; - se refac picturile din naos şi altar de zugravii: Preda şi fiii săi Ianache, Sima şi Mihail. - Este pictat pridvorul din faţa bisericii de zugravii Andrei, Constantin şi Gheorghe. · 1710 - Ioan Arhimandritul de la Hurezi construieşte în partea de nord-est Paraclisul cu hramul "Duminica Tuturor Sfinţilor", cele două camere boltite şi foişorul. Reface toată partea nordică a cetăţii. · 1716 - 1717 - In timpul stăpânirii austriece, se fac primele întăriri la redutele care apărau, spre apus, curtea exterioară a cetăţii. Maiorul Jhohann Weiss întăreşte zidurile care împrejmuiau mânăstirea, aceasta devenind un punct strategic important pe "calea carolingiană" (denumită astfel după Carol al VI-lea), alături de Arxavia, fortificaţie ridicată, pe malul Oltului, în dreptul localităţii Câineni, pe ruinele unor întăriri din timpul romanilor (21). · 1788 - Mânăstirea este grav afectată în timpul războiului dintre turci şi austrieci. · 1818 - Se repară chiliile şi casele egumeneşti şi se construiesc în incinta mânăstirii încăperi destinate "să fie şcoală pentru învăţătura copiilor" şi o încăpere pentru biblioteca mânăstirii. · 1821 - Mânăstirea (care îi adăpostea pe eterişti şi pe pandurii lui Tudor Vladimirescu, după înfrângerea de la Drăgăşani) este asediată de turci, şi incendiată. O mare parte din clădiri sunt afectate. Ele vor fi refăcute după retragerea turcilor. · 1823 - Este repictat Paraclisul lui Amfilohie (Paraclisul de sud - est) de Voicu, zugrav din Piteşti. · 1847 - 1863 - La insistenţele egumenului Nifon Sevastis şi ale mitropolitului Neofit, încep lucrări de rezidire la Cozia: sunt dărâmate cele două părţi din cetate care se întindeau până la şosea şi vechea clopotniţă a mânăstirii, care închidea latura de sud-vest a incintei interioare a mânăstirii, (clopotele dăruite de Mircea, rămân "trântite pe jos" până în 1872, când sunt ridicate - pe stâlpi de piatră); sunt construite două paviloane pentru reşedinţa de vară a domnitorului, cunoscute sub numele de pavilioanele Bibescu. · 1859 - Valurile Oltului dărâmă contrafortul dinspre nord-est şi odată cu acesta se prăbuşeşte, aproape în întregime, Paraclisul de nord-est (cu excepţia pereţilor de sud-vest). · 1880 - 1893 - Sfântul lăcaş este transformat în închisoare. · 1903 - 1916 - Cozia adăposteşte elevele azilului "Elena Doamna". · 1916 - 1919 - Clădirile mânăstirii sunt folosite la încartiruirea trupelor aflate în trecere sau staţionare. Biserica este transformată în grajd de cai. · 1920 Comisiunea Monumentelor Istorice începe lucrări de conservare - restaurare la Cozia: - se repară acoperişul de şindrilă al Bolniţei; · 1921 - se repară acoperişul de şindrilă al bisericii mari; · 1923 - se repară acoperişul de şindrilă al chiliilor dinspre sud; · 1925 -se aprobă, consolidarea picturii şi înlăturarea tencuielilor la biserica mare, pentru a fi scoasă la iveală excepţionala decoraţiune exterioară a acesteia. · 1927 - 1930 - Au loc lucrări de restaurare generală la Cozia. Se consolidează turla bisericii mari. · 1958 - 1959 - Direcţia Monumentelor Istorice supune întregul ansamblu unor ample lucrări de restaurare, aducându-l cât mai aprope de forma lui iniţială. - Sunt consolidate zidurile exterioare ale mânăstirii şi clădirilor. - Se refac instalaţiile şi se fac amenajările dinspre Olt. - Se consolidează şi se restaurează Paraclisul lui Amfilohie, care avea întreaga stuctură grav afectată. - Se restaurează Paraclisul lui Ioan de la Hurezi şi chiliile din colţul de nord. · 1960 - 1962 - Sunt construite scările spre Olt şi zidurile de protecţie exterioare. · 1970 - Se introduce încălzirea centrală. · 1977 - Sunt înlocuite învelitorile de şindrilă ale clădirilor din incintă, cu tablă de aramă. · 1983 - 1985 - Este consolidată şi restaurată pictura. Coordonatorii lucrării au fost Ion Neagoe şi Viorel Grimalschi. · 2000 - Este introdusă încălzirea geo-termală ARHITECTURA CONSIDERAŢII GENERALE Biserica mare a Mânăstirii Cozia este considerată un monument-cheie, aparţinând unui tip de edificiu răspândit în interiorul şi în afara Ţării Româneşti începând cu secolul al XIV-lea, şi anume tipul triconc. Istoria utilizării anterioare a planului triconc în construcţia bisericilor coboară în timp spre secolul IX, fiind regăsită în activitatea misionară a sfinţilor Clement şi Naum de la Ohrida. Având ascendenţe în modele constructive paleobizantine folosite în balcani, planul triconc este preferat "pentru simbolica sa trinitară precisă - atât de evocatoare într-o trudă dusă sub semnul crucii"(1), dar şi pentru funcţionalitatea sa liturgică. Spaţiul interior este împărţit în două: naosul ca unitate centrală a edificiului, cu cele trei abside, cea de la est adăpostind altarul, iar cele laterale cântările de strană; nartexul sau exonartexul cu funcţiuni funerare. Prin Atanasie, un mare întemeietor al ortodoxiei şi al vieţii monahale, planul triconc este adoptat pentru Lavra Sfântului Munte Athos, iar ulterior va fi regăsit în toate cinobiile atonite în forma sa cunoscută sub numele de triconc dezvoltat (2), de unde iradiază în tot arealul sud-est european, în raport direct proporţional cu prestigiul ascendent al aşezămintelor Athosului, începând cu mileniul al X-lea. Pe teritoriul României, planul triconc are ca precursor planul treflat al bisericii descoperie la Niculiţel (datată pe la 1100), "un plan arhaic, cunoscut încă din clădirile veacului al IV-lea (cf. Roma, Santa Sotere), dar care se va bucura ceva mai târziu - sub varianta bisericii cu planul triconc - de o mare răspândire în Tările Române"(3). Răspândirea planului triconc la bisericile mânăstireşti din ţinuturile Dunării de Jos, după 1370, are ca punct de plecare Mânăstirea Vodiţa II şi este "strict legată de sosirea aici a greco-sârbului Nicodim şi a tovarăşilor săi"(4). Istoria triconcului începe la noi, după cum afirmă Virgil Vătăşianu (5), cu biserica Vodiţa I (datată ipotetic în ultimii ani ai secolului al XIII-lea), ale cărei urme se păstrează in interiorul ruinii Vodiţa II. Prin Vodiţa II, planul triconc şi găsirea soluţiilor potrivite pentru a asigura stabilitatea bolţilor intră în preocupările meşterilor autohtoni. Este introdusă o pereche de pilaştrii în flancurile horelor (absidelor) laterale, cupola fiind aşezată pe cele patru arcuri care leagă pilaştrii între ei. Se realizează astfel, neutralizarea împingerilor exercitate de bolţile cilindrice din capetele navei şi de cupola montată pe tambur în partea centrală a edificiului, naşterea bolţilor este împinsă spre interior, pilaştii şi nişele din flancuri acţionând ca un sistem de contraforturi interne. Structura descrisă mai sus este specifică "şcolii morave", dezvoltată în valea inferioară a râului Morava şi în apropiere de Dunăre. Acest sistem aplicat "la o clădire de tip triconc e atestată pentru prima oară la Vodiţa II, iar formularea clasică o atinge biserica principală a Mănăstirii Cozia"(6). Faptul că, pe de o parte, biserica de la Vodiţa II (1370) este anterioară bisericilor sârbeşti (7), iar pe de altă parte, "cristalizarea cea mai perfectă a acestei structuri a atins-o Cozia", întăreşte punctul de vedere al lui Virgil Vătăşianu, după care, " contribuţia meşterilor olteni la elaborarea structurii (“de tip morav”, n.n.) apare totuşi importantă, poate chiar decisivă" (8). Privind evoluţia formelor artistice şi arhitecturale din secolul al XIV – lea, la nivelul întregii Peninsule Balcanice, Elie Faure conchide că “a mai avut loc o tresărire, care a răspândit arta Constantinopolului în România, Serbia şi Macedonia.”(9). Mânătirea Cozia se înscrie în tiparele instaurate în Balcani, în a doua jumătate a secolului al XIV – lea. Arhitectul care a condus lucrările a fost, foarte probabil, provenit de la curtea cneazului Lazăr, elementele artistice integrate edificiului, sculptura, fresca, se datorează în unor artişti consacraţi şi atelierelor conduse de aceştia în Balcani. Nota specifică a Coziei, ceea ce o distinge de celelate biserici construite în vremea sa pe Valea Moravei, este simţul măsurii şi gustul logicii ce caracterizează tradiţia bizantină (10). BISERICA “SFÂNTA TREIME” Aşa cum s-a specificat la începutul acestui capitol, elementul cel mai valoros al ansamblului monastic de la Cozia este Biserica “Stânta Treime” construită între 1986 –1388 şi pictată în 1392. Realizare artistică de mare rafinament, cu elemente constructive originale, integrând organic tradiţia bizantină, caracteristicile arhitecturii balcanice şi arta autohtonă a zidirii bisericilor din secolele XIII – XIV, edificiul ridicat de Mircea cel Bătrân uimeşte prin armoniea proporţiilor, prin rafinamentul şi valoarea elementelor artistice integrate, prin rezolvările tehnico-constructive care i-au asigurat verticalitatea timp de peste şase secole. Construită din piatră de talie alternând cu cărămidă, biserica se bucură de un amplasament bine ales care i-a asigurat rezistenţa în timp. Temelia sa variază între 0,50 şi 0,80 m, iar zidurile exterioare sunt groase de 1,30 m. Planul bisericii (triconc) este compartimentat în: naos, pronaos şi pridvor. Naosul are trei abside (hore), cea de la răsărit adăposteşte altarul, iar cele de pe laturile de sud şi nord sunt consacrate corului. Turla se înalţă deasupra naosului pe un tambur încheiat printr-un un inel tronconic, sprijinit prin pandantivi, pe patru arcuri în consolă, care se descarcă pe cele două perechi de pilaştrii situaţi pe flancurile laterale ale absidelor de sub şi nord. Pe aceste laterale, constructorul a plasat în adâncimea zidurilor două nişe care neutralizează împingerea bolţii semicilindrice a naosului şi totodată lărgesc spaţiul interior. Pronaosul are forma aproape pătrată şi este acoperit de o boltă semicilindrică. Zidul despărţitor dintre naos şi pronaos este de 1,40 m. Pronaosul şi-a păstrat funcţia funerară, el adăposteşte mormântul ctitorului, pe cel al maicii Teofana, mama domnitorului Mihai Viteazul, mormântul mitropolitului Varlaam, ş.a. Pridvorul, construit în stil brâncovenesc, deşi adăugat ulterior, se integrează întregului ansamblu, jucând rolul de element de trecere de la natura înconjurătoare la atmosfera spiritualizată din interiorul bisericii, chiar dacă, alungeşte edificiul schimbându-i proporţionalitatea originară. Decoraţiunea exterioară este concepută cu eleganţă şi rafinament. Faţadele sunt împărţite în trei registre de două brâie în dublu tor. Compoziţia pe verticală este realizată, pe exteriorul celor trei abside, de colonete care străbat primele două registre, sprijnind în registrul superior, (aproape de cornişe), arcade oarbe, fin sculptate în piatră, cele centrale având în mijloc rozete amplasate deasupra ferestrelor care străbat registrele inferioare de pe aceeaşi verticală. Celelalte opt rozete, amplasate în registrul superior, (patru pe faţada de sud şi patru pe faţada de nord, cu ancadramente semicirculare şi circulare din plăcuţe de ceramică perforate, rânduri de cărămidă aparentă şi arcaturi sculptate), dictaeză ritmul compoziţiei din registrul inferior constând în colonete coborând până la soclu şi cuprinzând în partea mediană ferestrele (patru pe faţada de sud şi două pe faţada de nord). Ferestrele, iniţial doar şapte, amplsate în naos şi altar, cu ancadramente de piatră sculptate în slil georgian, se păstrează în forma originară în partea superioară, lucru vizibil prin finaţea lucrăturii. Ulterior, în timpul restaurărilor din secolul al XVIII - lea ele au fost lărgite şi s-au deschis două ferestre noi pe peretele de sud al pronaosului. Acoperişul dezvăluie elementele principale ale sistemului de boltire, jocul zimţat al cărămizilor care alcătuiesc cornişele potenţează ritmul şi alternanţa volumelor. Remarcabil, la biserica mare a Coziei, este faptul că edificiul în întregul său, cu o multitudine de detalii constuctive şi artistice greu de descris în amănunt, se încheagă într-o armonie unitară, proprie şi irepetabilă, arhitectura devenind estetică pură, esteticul devenind simbol, simbolul dizolvându-se organic în coordonate spirituale, transcendente. Acesta trebuie să fi fost unul dintre motivele importante ale infuenţei pe care ctitoria lui Mircea cel Bătrân a exercitat-o, ca model de referinţă, în construirea bisericilor româneşti din secolele următoare. BOLNIŢA COZIEI BISERICA “SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL” Bolniţa, construită de Radu Paisie este considerată un “giuvaer” al arhitecturii secolului al XVI-lea. Desfăşurarea pe verticală (14 m până în vârful turlei), supleţea construcţiei, senzaţia de constrângere şi austeritate a rezolvării spaţiilor interioare o “îndepărtează sensibil de concepţia bizantină asupra spaţiului interior, dar şi de coordonatele spaţiale ale bisericilor din Ţara Românească”(11). Planul bisericii, sub formă de cruce latină, se compune din naos şi pronaos, iar grosimea zidurilor este de 1metru. Naosul cu cele trei abside, are deasupra turla, a cărei bază se sprijină pe concele absidelor laterale prin două arcuri longitudinale, iar la est şi vest pe două bolţi în leagăn. Absida altarului este precedată de două nişe înalte, cosnstruite în grosimea zidurilor. Pronaosul este boltit în semicilindru pe axa est – vest, iar prin cele cinci ferestre ale sale, lasă senzaţia de pridvor închis. Decoraţiunea exterioară, bicoloră, rezultată din alternanţa rândurilor de cărămidă şi tencuială are ca notă distinctă cornişele din trei rânduri de cărămizi aşezate în dinţi de ferăstrău. Iniţial edificiul a fost decorat cu rozete de piatră care erau amplasate în nişele vizibile sub cornişe. Doar Bolniţa scapă neatisă în urma asediului din 1821. BISERICA “ADORMIREA MAICII DOMNULUI” - PARACLISUL LUI AMFILOHIE - Ctitorie a Ieromonahului Amfilohie, egumen al Coziei, paraclisul situat în aripa de sud est a corpului de chilii a fost terminat în anul 1583, în timpul primei domnii a lui Mihnea al II-lea “Turcitul”. Era destinat să servească nevoilor spirituale ale voievozilor. Ridicat deasupra turnului de apărare din colţul de sud-est al cetăţii, paraclisul are planul treflat şi turla deasupra naosului. Accesul se face prin două uşi situate în pronaosul îngust, pe pereţii de vest şi nord, facilitând intrarea, atât dinspre stăreţie şi “casele arhiereşti” (camerele boltite aflate în prelungirea paraclisului pe latura de sud), cât şi dinspre “camerele domneşti” (acualul muzeu). Deasupra intrării din muzeu se păstrează icoana de hram, singura pictură care datează din secolul al XVI-lea, iar deasupra intrării dinspre vest, pisania care consemnează numele ctitorului şi anul zidirii. Fresca este realizată în 1835 de Voicu Zugrav din Piteşti şi restaurată în 1986 – 1987 de o echipă condusă de Viorel Grimalschi. Iconostasul din lemn de păr este sculpat cu deosebit rafinament. BISERICA “DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR” - PARACLISUL LUI IOAN DE LA HUREZI Ctitorie a Arhimandritului Ioan de la Hurezi, sfetnic şi duhovnic al domnitorului Constantin Brâncoveanu, paraclisul situat în partea de nord-est a cetăţii a fost terminat în 4 septembrie 1710. Construit în formă de navă, cu pronaosul demarcat de naos prin două coloane terminate cu capiteluri, paraclisul de nord este distrus în 1859 de furia apelor Oltului, în urma prăbuşirii contrafortului care susţinea în exterior zidul cetăţii. S-au păstrat parţial pereţii de sud şi vest. Peste 100 de ani fresca, rămasă în bătaia vântului, a rezistat dovedind înalta clasă la care a ajuns arta brâncovenească. Paraclisul în forma actuală a fost restaurat în cadrul amplelor lucrări de restaurare a ansamblului monastic de la Cozia, din anii 1959 - 1960. Paraclisul lui Ioan de la Hurezi (de nord) Tabloul votiv din paraclisul de nord. În dreapta, Mircea cel Bătrân INCINTA Cea mai veche reprezentare a aşezării monastice de la Cozia este releveul lui Johann Weiss (12), realizat în 1728 – 1731, în timpul stăpânirii austriece în Oltenia. Ea se întindea până la şoseaua actuală, şi cuprindea: incinta interioară, în centrul căreia era situată biserica mare înconjurată de chilii pe toate cele patru laturi (care se păstrează şi astăzi pe laturile de sud, est şi nord); curtea exterioară, prevăzută cu două redute de apărare; şi incinta Bolniţei. Concluziile studiului arheologic realizat în 1960 de Nicuşor Constantinescu (13) şi studiul realizat de Pavel Chihaia privitor la Etapele de construcţie la complexul monastic Cozia (14), pun în evidenţă următorele: biserica principală cu hramul “Sfânta Treime” - cu excepţia pridvorului, construit în epoca brâncovenească de }erban Cantacuzino - şi fundaţiile clădirilor mânăstireşti, care alcătuiesc incinta interioară (laturile de est şi sud) datează din timpul lui Mircea cel Bătrân. pe latura sudică a incintei interioare se construieşte în 1583, în timpul domnitorului Mihnea “Turcitul”, paraclisul lui Amfilohie, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, iar în epoca brâncovenească sunt reconstruite “casele egumeneşti” (foişorul şi încăperile boltite care adăpostesc actuala stăreţie); latura estică este alcătuită din “casele domneşti” şi “foişorul lui Mircea” (găzduind actualmente muzeul) construite tot de Amfilohie şi având iniţial destinaţia de arhondaric (15); în colţul de nord-est al incintei interioare, cunoscut sub numele de “casele Hurezeanului” se găseşte paraclisul cu hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor”, construit în 1710 de Ioan de la Hurezi, duhovnic şi sfetnic al domnitorului Constantin Brâncoveanu; latura de nord a incintei interioare este refăcută în secolul al XVIII-lea; aici se construieşte “cuhnia” cunoscută sub numele de “bucătăria brâncovenească”, foişorul de nord şi se restaurează cişmeaua de sub acesta, cunoscută sub numele de “fântâna lui Neagoe Basarab” ; corpurile de clădiri, care mărgineau curtea exterioară spre sud şi vest sunt construite în secolul al XVI - lea, probabil în timpul domnitorilor Neagoe Basarab şi Radu Paisie; în 1716, austriecii construiesc două redute în colţurile de sud şi nord şi două ziduri masive, unul la nord, de-a lungul râpei şi altul la circa 50 de metrii de aripa sudică a mânăstirii (16), Ambele ziduri sunt distruse în timpul războiului turco-austriac din 1788 (17); în 1818 se construieşte un nou corp de chilii pe latura sudică, având ca destinaţie “să fie şcoală pentru învăţătura copiilor” şi “ pentru musafiri”(18) şi o încăpere pentru biblioteca mânăstirii (distruse în 1821 ca urmare a atacului turcilor, care urmăreau eteriştii refugiaţi la mânăstire după înfrângerea de la Drăgăşani); în 1847, din ordinul domnitorului Barbu }tirbei, încinta exterioară este demolată şi materialele din dărâmături sunt folosite la îndreptarea terenului; ulterior sunt construite două pavilioane dintre care se mai păstrează doar cel nordic (care adăposteşte actualmente trapeza) ; iniţial, în incinta originară a mânăstirii, existau trei fântâni: cea mai veche este atestată de cercetările arheologice din 1960 şi a fost cconstruită pentru a asigura apa necesară construirii bisericii mari; celelalte două - havuzul din partea de sud-vest a pridvorului bisericii mari şi cişmeaua de sub foişorul de nord - sunt atribuite lui Neagoe Basarab (19) . Bolniţa Mânăstirii Cozia este construită în 1542 – 1543 în timpul domniei lui Radu Paisie, iar Biserica “Sfântul Ioan de la Piatra”, cunoscută sub numele de “Cozia Veche”, integrată frecvent în contextul centrului monahal de la Cozia, datează din secolul al XVII lea. Aceasta din urmă a cunoscut de-a lungul timpului o degradare continuuă, în 1980 a fost mutată de pe temelia originară pentru a fi salvată de furia apelor, iar în 1996 a fost restaurată (20). PICTURA BISERICA "SFÂNTA TREIME"(BISERICA MARE) PRONAOSUL Din epoca timpurie a artei medievale româneşti, alături de ansamblul iconografic de la Curtea de Argeş, realizat între 1352 - 1377, trebuie să fie consemnat şi cel din pronaosul Coziei, finalizat la începutul ultimului deceniu al secolului al XIV - lea (1391). Programul iconografic monahal – având-şi izvoarele în bisericile Sfântului Munte Athos, dar şi la curtea bizantină, unde prin victoria împăratului Ioan Cantacuzino (1347), curentul monahal tradiţionalist s-a impus în detrimentul mişcărilor reformiste, restaurând în expresia plastică religioasă sobrietatea, rigoarea liniei canonice, expresivitatea ascetică, iniţiatică, simplitatea gestuală şi a vesmintelor – este prezent în pronaosul Coziei, unde se păstrează fresca din timpul lui Mircea cel Bătrân. Înscris în tiparele artei religioase balcanice de la sfârsitul secolului al XIV-lea, cu incontestabile influenţe constantinopolitane, programul iconografic din pronaosul Coziei, se subsumează ordinii liturgice a spaţiului consacrat ritualului funerar şi rugăciunii isihaste, "practicată în solitudine şi penumbră" (1). Produs al unor meşteri zugavi, formaţi la şcoala metropolitană, pictura din pronaosul Coziei se desfăsoară în trei registre distincte. În registrul inferior în şirul sfinţilor cuvioşi, anahoreţii de pe peretele de vest, "campioni ai pustniciei" (2), sunt remarcabili prin forţa cu care precizează spiritualizarea prin asceză. Figurile lor sunt prelungi, năpădite de bărbi până la pământ, mâinile frânte în expresivă şi calmă distanţare, cu palmele deschise către lumea exterioară, căreia par a-i împărtăşi calea inexorabilă spre liniştitoarea transcendere, tradusă grafic prin siguranţa gestului asumat şi irevocabil. Tot în registrul inferior, în nişele de pe peretele despărţitor dintre pronaos şi naos, într-un limbaj deosebit de restul compoziţiilor, sunt prezente scenele înfăţişând pe Sfântul Ilie în pustiu, hrănit de corb si Jertfa lui Avraam. Decorul, spre deosebire de restul ansamblului unde lipseste aproape cu desăvârsire, este aici present, restabilind, e drept sumar, funcţia narativă. Cel de-al doilea registru este ocupat, pe laturile de sud, vest şi nord de cele şapte sinoade ecumenice, între care este intercalată scena Viziunii Sfântului Petru din Alexandria, realizare plastică remarcată frecvent în tratatele de istoria artei, pentru valoarea compozitiei şi semnificaţia ei liturgică. Imnul Acatist, cu cele 24 de icoane, completază pe peretele de est, sirul sinoadelor. Relevând influentele bizantine, scenele Imnului Acatist sunt insotite de inscriptii extinse, menite să preia sarcina explicativă, parcă dintr-o neîncredere în capacitatea de a transmite mesaje, a imaginii pictate. Registrul superior şi bolta sunt consacrate sinaxarului, din care în decursul timpului au fost pierdute peste 150 de scene (pe boltă şi pe peretele despărţitor). Anahoreți Viziunea Sfântului Petru din Alexandria (centru), sinoade ecumenice, sinaxar (scenele mici din registrul superior) Imnul Acatist al Bunei Vestiri (fragment) Arhanchelul Mihail Sfantul Antonie cel Mare NAOSUL Pictura din naos este refăcută în secolul XVIII, în stil brâncovenesc, de zugravii Preda şi fiii săi Ianache, Sima şi Mihail, din porunca şi pe cheltuiala lui Serban Cantacuzino, rudă apropiată a marelui domnitor Constantin Brâncoveanu. Deşi programul iconografic iniţial a fost păstrat, fresca din naos defineşte o atmosferă substanţial deosebită de cea cu care te întâmpină, la Cozia, fresca din pronaos. Se pune un accent deosebit pe tratarea narativă a evenimentelor biblice. Personajele, decorul, bogăţia vestimentaţiei, finisarea delicată şi expresivă a figurilor, recompun într-o manieră specifică artei brâncoveneşti, filonul spiritualităţii bizantine. Respectând erminia, de jur împrejurul naosului, în sensul acelor de ceasornic, începând din altar, pe două benzi succesive, sunt reprezentate minunile, pildele şi patimile Mântuitorului. Pantocratorul domină spaţiul central din înălţimea turlei, sublimând lumina care pătrunde în fascicole prin ferestrele înguste si alungite ale turlei. În registrul inferior, în costume bogate, sunt pictaţi sfinţii militari şi doctorii fără arginţi. Intrarea în naos este străjuită de arhanghlii Mihail şi Gavril, iar în absida de pe peretele de sud, este pictată remarcabila icoană Deisis, înfăţisându-l pe Iisus Hristos ca Împărat şi Mare Arhieru având în dreapta pe Maica Domnului şi în stânga pe Sfântul Ioan Botezătorul. Pe peretele despărtitor dintre naos si pronaos, spre sud, este pictat tabloul votiv representându-i pe Mircea cel Bătrân şi pe fiul său Mihail închinând Maicii Domnului macheta bisericii. Cei doi sunt îmbrăcaţi în costume de cavaleri apuseni. Atrage atenţia pumnalul atârnat la brâul lui Mircea cel Bâtrân, pentru că, în biserică domnitorii intrau fără arme. Simetric, spre nord este înfăţişată familia Cantacuzinilor, lor datorându-se amplele lucrări de la Cozia, din secolul al XVIII - lea (adăugarea pridvorului, refacerea picturii din altar şi naos, refacerea corpului de chilii.) Arhanghelul Mihail (pictură brâncovenească) Arhanghelul Gavriil (pictură brâncovenească) Deisis (Iisus arhiereu, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul) ALTARUL Fresca din altar datează, ca şi cea din naos, din perioada brâncovenească (începutul secolului al XVIII-lea). Bolta este consacrată Maicii Domnului cea mai înaltă decât cerurile (Platytera) şezând pe tron şi avându-l în braţe pe pruncul Iisus Hristos binecuvântând. De o parte şi de alta este străjuită de arhanghelii Mihail şi Gavril. Deasupra sfintei mese, tabloul central este consacrat temei Iisus - Pâinea vietii, imagine metaforică a Sfintei Taine a Împărtăşaniei. Primul registru revine sfinţilor ierahi, autori de liturghi si făcători de minuni (Ioan Zalaust, Grigorie Bogoslav, Vasilie cel Mare, Spiridon s.a.). Programul iconografic al altarului continuă cu remarcabile realizări având ca temă: Cortul mărturiei, Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în biserică, Cina cea de taină. De sus în jos: Cortul Mărturiei, Împărtășirea Apostolilor și „Iisus Pâinea Vieții” Intrarea în biserică a Maicii Domnului Proscomidia CATAPETEASMA (ICONOSTASUL) Catapeteasma iniţială, a fost distrusă de foc, probabil în 1788, când mănăstirea a fost devastată în timpul războiului turco-austriac. În 1794, în timpul domnitorului Alexandru Moruzi, egumenul de atunci al Coziei, Teodosie, construieşte catapeteasma actuală, din zid, în tehnica stucaturii. Deasupa uşilor împărăteşti, cu ancadramente de piatră pe care este sculptată viţa de vie, Iesei, adormit, naşte din trupul său arborele sacru din care cresc mâini ţinând icoanele praznicare, şi din ramurile căruia se înaltă lujerii de viţă de vie ce înconjoară medalioanele cu chipurile apostolilor şi ale proorocilor. Întregul decor, din care nu lipsesc păsările şi animalele simbolice, (acvile, lei, păuni), încheagă o rafinată simfonie sub bolta perfectă a naosului de la Cozia. Icoanele împărătesti au fost realizate tot în 1794. PRIDVORUL Pridvorul bisericii mari de la Cozia este adăugat în 1707, iar pictura murală este terminată în 1707, meşterii zugravi fiind Andrei, Constantin şi Gheorghe. Fresca pridvorului este, la rândul său, o realizare a şcolii brâncovrneşti de pictură. Temele biblice abordate, Judecata de Apoi, Iadul si Raiul, episoadele principale ale Genezei (de la Facerea lui Adam la Uciderea lui Abel), supliciile marilor martiri ai creştinătăţii, în pandantivii calotei centrale Horele, interpretate ca accente folclorice autohone etc, sunt redactate cu acurateţe, finalitatea lor educativă înfăţişindu-se privitorului fără echivoc. Portalul, deasupra căruia este montată pisania este sculptat în piatră, cu aleasă măiestrie şi aparţine tot epocii brâncoveneşti. Judecata de Apoi Pisania din sec. XVIII (deasupa ușii de la intrare) Ierusalimul ceresc (Raiul) BISERICA “SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL” - BOLNIŢA COZIEI - Capodoperă a secolului al XVI - lea, ansamblul pictural al Bolniţei are valenţe artistice cu totul deosebite. Programul iconografic este adaptat la funcţia specifică bisericilor-bolniţă. Altarul este dominat de Maica Domnului tronând, registerele inferioare succesive fiind consacrate Tainei Împărtăşaniei (Împărtăşirea Apostolilor şi Iisus Pâinea Vieţii). Scenele alese pentru spaţiul restrăns oferit de absidele laterale, cele mai percutante pentru privitor, marchează eveminente biblice majore cu rezonanţă purificatoare şi de avertisment: Buna Vestire, Naşterea Domnului, Intâmpinarea Domnului, Botezul, Răstignirea Domnului, Coborârea de pe Cruce, Învierea Domnului şi Toma Necredinciosul (aceasta din urmă, o excelentă compoziţie, plină de dramatism). Aceeaşi notă de dramatism se regăseşte şi în realizarea scenelor din pridvor, cosacrate, în registrele superioare, Imnului Acatist în contextul căruia este integrată o magistrală realizare a Sfintei Treimi în viziune veterotestamentară şi vieţii Sfântului Ioan Botezătorul. Ineditul picturii din Bolniţa Coziei, îl constituie însă fineţea cu care sunt realizate portretele, chipurile sfinţilor din registrul inferior fiind individualizate şi expresive, motiv pentru care, meşterii zugravi ai Bolinţei Coziei, David şi Raduslav, sunt consideraţi precursori ai artei portrelui în pictura românească. Se distinge în mod particular portretul lui Stroe Spătarul (în pridvor, peretele de sud, între ferestre), ispravnicul lucrărilor de la Bolniţă. Nu lipsesc tablourile votive, reprezentându-l pe voievodul Radu Paisie (Petru de la Argeş) cu familia sa, doamna Ruxandra, jupâniţa Zamfira şi Marco voievod, iar în pridvor, în semn de recunoştinţă pentru marele ctitor al Coziei, sunt înfăţişaţi voievodul Mircea cel Bătrân şi fiul său Mihail. O altă notă distinctivă a picturii de la Bolniţa Coziei o constituie paleta aleasă, în care nota dominantă pe care o dă roşul terros, este contapunctată de un alb strălucitor şi de tonuri echilibrate de gri, întregind, expresivitatea şi dramatismul structucturării compoziţionale a scenelor. Portretul lui Stroe spătarul (Bolnița Coziei) Botezul Domnului (din pronaos) Bolnița Coziei - absida de sud. În registrul de jos, Coborârea în Iad (st.) și Necredința lui Toma (dr.) NOTE AŞEZARE 1 Paul de Alep, traducere de M.M.Alexandrescu, Dersca Bulgaru, Călători străini despre Ţara Românească, vol IV, patrea I, Bucureşti, 1976, p.182. 2 A.S.B., Condica Mânăstirii Cozia, nr. 209, f. 44 - 45. 3 Mânăstirea Cozia era iniţial aşezată pe o limbă de pământ flancată din trei părţi de munţi şi închisă spre sud de vadul Oltului, care izbea, coborând vijelios, versantul de deasupra parcului din Căciulata, formând o vâltoare periculoasă. Drumul de acces spre mânăstire a fost "tăiat cu ciocanul în stâncă" şi întreţinut cu mare greutate de-a lungul timpului. 4 Mânăstirea Turnu ia fiinţă prin retragerea, de la Cozia, a călugărilor bătrâni, dornici de linişte, smerenie sau mai multă siguranţă, pentru că istoria prinde în tăvălugul ei, încă de la început, Sfânta Mânăstire Cozia. Ctitorie a mitropolitului Varlaam, Mânăstirea Turnu este atestată la 14 iulie 1676, dată la care este sfinţită Biserica "Intrarea în Biserică. (Ovidenia)". 5 "Muntele lui Teofil", " Pârâul lui Antim", "Dosul Tomii", " Călugărul" ş.a. 6 Tit. Simedrea, Viaţa Sfântului Nifon, Bucureşti, 1957, p. 28. SCURTĂ PREZENTARE ISTORICĂ 1 Data urcării pe tron a lui Mircea cel Bătrân este 23 septembrie 1386 - cf. Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, vol. I, (ediţia a III - a), Bucureşti, 1938, p. 479 - 484. 2 Documente privind istoriaRomâniei (DIR), veacul XIII, XIV şi XV, B, Ţara Românească (1247 - 1500), Bucureşti, 1953, p. 42. 3 Ibidem, p.43. 4 Emil Lăzărescu, Data zidirii Coziei în «Studii şi cercetări de istoria artei», IX (1962), nr. 1, p.107 - 137. 5 N. Constantinescu, Cercetările arheologice de la Cozia, Mitropolia Olteniei, XVII, nr. 7 - 8, Craiova, 1965, p. 600 - 601. 6 Valeriu Anania, Cerurile Oltului, editată de Episcopia Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu Vâlcea, 1990, p. 30. 7 Valeriu Anania, op. cit., p. 30. 8 Pavel Chihaia, Arta medievală, Vol 3, Editura Albatros, Bucureşti 1998, p.278 9 Arhimandrit Gamaliil Vaida, Mânăstirea Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea Voievod cel Mare, 600 de ani de existenţă, Editura Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu Vâlcea, 1986, p. 23. 10 Tit. Simedrea, Viaţa Sfântului Nifon, Bucureşti, 1957, p. 28. 11 Arhimandrit Gamaliil Vaida, Mânăstirea Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea Voievod cel Mare, 600 de ani de existenţă, Editura Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu Vâlcea, 1986, p. 209. 12 Scriitor, grămătic, cărturar. 13 Arh. P. Antonescu, Mânăstirea Ciozia, Studiu arheologic, Bucureşti. 1903, p. 30. 14 Predecesorii lui Mircea Voievod la tronul Ţării Româneşti au fost: Basarab I (1310 - 1352); Nicolae Alexandru (1352 - 1364); Vladiaslav I (Vlaicu) (1364 - cca. 1377); Radu I, tatăl domnirtorului (cca. 1377 - 1383); Dan I, fratele domnitorului (1383 - 1386). 15 Johannes Leunclavius, Historiae musulmane turcorum, Francfurt, 1591, p 418. 16 Documente privind istoria României, veacul XIII, XIV şi XV, B. Ţara Românească (1247 - 1500), Bucureşti, p. 50 - 51. 17 P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1944, p. 143. 18 Marile mânăstiri aveau între multiplele sarcini pentru întrajutorarea semenilor şi pe aceea de a îngrijii bolnavii şi neajutoraţii. Bolniţă, în slavonă înseamnă spital. 19 Pentru că nu este precizată luna, stabilirea datării după calendarul gregorian se face luând în calcul doi ani ( 7051 de la facerea lumii, minus 5508 şi respectiv, minus 5509). 20 M.Davidescu, Mănăstirea Cozia, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p.8. 21 Afirmaţia aparţine Obristwachmeisterului (maior) austriac Johann Weiss, care a condus, în timpul stăpânirii austriece (după pacea de la Passarowitz), lucrările de fortificare a mai multor mânăstiri, strategic aşezate pe "calea carolingiană" ce lega Oltenia de Transilvania pe Valea Oltului - cf. dr. Mihai Popescu, Oltenia în timpul stăpânirii austriece (1718 - 1739), Buletinului Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XIX, fasc. 49, 1926, p. 101. ARHITECTURA [1] Răzvan Theodorescu, Itinerarii medievale, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979, p. 116. 2 Contaminarea structurii trilobate cu cea bizantină în cruce greacă închisă. 3 Virgil Vătăşianu, Istoria artei europene, I, Epoca medie, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1967, p.335. 4 Răzvan Theodorescu, op. cit., p. 114 5 Virgil Vătăşianu, op. cit., p. 540. 6 Virgil Vătăşianu, op. cit., p. 540 7 Virgil Vătăşianu, op. cit., p. 518. - cele mai importante monumente aparţinând "şcolii morave" sunt: Krułevac (aparent cel mai vechi exemplu al acestui tip, încadrat ipotetic în intervalul 1375 - 1381), Naupara (1385), Veluče (1395), Kalenič (1407 - 1413). 8 Virgil Vătăşianu, op. cit., p. 540 9 Elie Faure, Istoria artei. Arta medievală, Editura Meridiane, Bucureşti 1988, p. 125. 10 Gabriel Millet, L’Ancient Art Serbe; după N.Ghica-Budeşti, Restaurarea Bisericii mari a mânăstirii Cozia, în «B.C.M.I. » fasc. 59, Bucureşti, 1938, p. 29 – 30. 11 Gamaliil Vaida, Sfânta Mânăstire Cozia, Regia autonomă «Monitorul Oficial», Bucureşti, 1994, p. 38. 12 Obristwachmeisterului (maior) austriac Johann Weiss, care a condus, în timpul stăpânirii austriece (după pacea de la Passarowitz), lucrările de fortificare a mai multor mânăstiri, strategic aşezate pe "calea carolingiană" ce lega Oltenia de Transilvania pe Valea Oltului - cf. dr. Mihai Popescu, Oltenia în timpul stăpânirii austriece (1718 - 1739), «Buletinului Comisiunii Monumentelor Istorice», Bucureşti, 1926, anul XIX, fasc. 49, p. 101. 13 Nicuşor Constantinescu, Cercetările arheologice de la Cozia, în «Mitropolia Olteniei», Anul XVII, Nr. 7 – 8 (iulie – august), Craiova, 1965, p. 587 – 601. 14 Pavel Chihaia, Artă medievală, Editura Albatros, Bucureşti, 1998, Vol. III, Cap. III, p. 30 – 89. 15 Pavel Chihaia, op. cit., p. 57. 16 M.Popescu, Oltenia în timpul stăpânirii austriece, în «B.C.M.I.», Bucureşti, 1936, anul XIX, fasc. 49, p.101 17 E. Hurmuzaki, XIV3, nr. CXCIX, p. 280; V.A.Urechia, Istoria românilor, vol.IV, Bucureşti, 1892, p. 83 şi nota 1 18 Catagrafia 1818, Biblioteca Academiei, ms. 720, f. 170 v. 19 Pavel Chihaia consideră - în lucrarea menţionată la nota nr. 13, p, 76 – 82 - că havuzul datează din jurul anului 1543, iar cişmeaua de sub foişorul de pe latura de nord a fost construită de Şerban Cantacuzino pentru alimentarea cu apă a “bucătăriei brâncoveneşti”. 20 Lucrările de restaurare au fost finanţate de ing. I. Mihăilă PICTURĂ 1 Răzvan Theodorescu, Grădina valahă, cd-rom, ITC, Bucureşti 2 Ibidem 3 Lazarov, Istoria picturii bizantine, Editura Meridiane, 4 Carmen Laura Dumitrecu, Pictura murală din Țara Românească în veacul al XVI-lea, Editura Meridiane, București, 1978.

KEEP CALM AND... WELCOME SEPTEMBER KEEP CALM AND... Gallery KEEP CALM AND... go tanning Ke...

Моя любимая игрушка) Взяла за основу идею у мастерицы Ольги Мартемьяновой. Ни один малыш не остался ... Смотрите полностью ВКонтакте.

This collection of authentic Middle Eastern Recipes highlights the wide variety their cuisines and cooking techniques. We love this essential homemade hummus:

Kitsch Kitsch (loanword from German) is a form of art that is considered an inferior, tasteless copy of a...

Parterowy projekt domu Ligia zainteresuje niewielką, 4-osobową rodzinę, poszukującą domu na wąską działkę. Projekt Ligia to ciekawe połączenie nowoczesnej formy z komfortem. Układ pomieszczeń podzielono na dwie strefy: dzienną i nocną. Część dzienną stanowi otwarta przestrzeń salonu z jadalnią i kuchnią. Możliwe jest również zamknięcie kuchni. Część nocna składa się z ogólnodostępnej łazienki oraz trzech sypialni. Z hallu dostępne jest WC, natomiast pomieszczenie gospodarcze dostępne jest z wiatrołapu.

download PDF FILE Cast on a multiple of 6 sts.

decordemon the blog ... a daily dose of stunning interiors, inspiration boards and design.

Mikki Senkarik, American painter, was born in Oak Ridge, Tennessee when her father was working on the Manhattan project. Later her family moved to Florida where she grew up with pet cats and dogs. At nine she used babysitting money to buy her first horse. The orange groves were an ideal place to ride, which she did almost every day. She continued to own and raise horses until she switched to painting in oils.

Fireplace | Outdoor fireplace | Stone fireplace Fireplace ideas | Wall fireplace | Fireplace inserts | Fireplace insert ...