Anticariat Esoteric - Carti despre istoria si tehnicile de tip shamanic ale diverselor popoare din America Centrala si de Sud, Europa si Asia.

The Divine and the Cursed este povestea unui continent distrus de războaie, popoare însetate de sânge, care luptă pentru supremație. O poveste despre dorința...

Mierea este cunoscuta ca fiind unul dintre cele mai bune remedii naturale, fapt confirmat de utilizarea acestuia de-a lungul istoriei de diferite popoare si culturi. Mixtura compusa din scortisoara si miere are numeroase beneficii pentru mentinerea sanatatii si tratarea bolilor. Iata care sunt cele 20 de boli si afectiuni in care este eficienta! Studiile au […]

Rădăcinoasele sunt sănătoase. Este bine să le mâncăm, des şi felurit. Printre ele, sfecla roşie se anunţă ca fiind puternic detoxifiant şi mare purtătoare de fier, drept pentru care se luptă bine cu orişice boală ar îndrăzni să ne dea târcoale. Noi, având pământ bogat în roade şi având de unde alege ce pune pe masă, nu am acordat vreun statut special sfeclei. Alte popoare, cu ceva mai mult frig în grădină, cum sunt ucrainienii au făcut-o vedetă în borşul lor naţional. Vestul, o are şi el în toate supermarket-urile. Noi o băgăm mai des la murături şi o mai facem ici-colo, salată cu hrean. La câte prostii ne-au vândut imperialiştii, în ultimi 24 de ani, ca fiind mâncare, ar fi bine să mai întoarcem spatele eprubetei din supermarket şi să ne întoarcem mai des la grădina muicii să căutăm un cotor de varză, un usturoi verde sau o sfeclă. Sfecla roşie este bună făcută salată cu iaurt şi castraveciori, dar şi pusă puţin la o ciorbă cu afumătură. Este delicioasă şi nu are cum să nu vă cadă cu tronc, făcută dulceaţă. Azi am încropit o salata de sfecla rosie cu ou, cu un sos de muştar, şi am constatat ca merge foarte bine combinaţia ou-sfeclă acrişoară.

Set de bijuterii unicat: pandant si cercei, inspirat din bijuteriile tuarege/ berbere/ nord africane. Tuaregii sunt un popor care traiesc (cred ca se incapataneaza sa mai existe si azi) in Sahara, unul dintre cele mai vechi popoare ale planetei. Bijuteria de fata este inspirata dupa o anumita bijuterie pe care femeile tuarege le purtau in perioada antica. Este vorba de o bijuterie, un fel de contragreutate, care le tinea valul. Despre bijuteriile berbere puteti citi mai multe pe Bijuterii berbere. Arta ancestrala Despre tuaregi si bijuteriile lor cititi aici: Amulete Africane dimensiune amuleta  pandant:  11cm dimensiune amulete cercei: 5cm Face parte din Colectia Ethno Pret: 170lei COMANDA AICI Unique Jewelry Set: necklace and earrings is inspired by Tuareg / Berber / North African Art. The Tuareg people is living in Sahara and is one of the oldest peoples of the planet. This jewelery is inspired by a certain piece of jewelry that women used to wire in ancient times. It's kind of counterweight that kept their vail. This jewelry set is handmade from polymer clay and glass beads. necklace circumference: 45cm, amulet pendant size: 11cm amulet size earrings: 5cm The necklace & earrings are very light and comfortable to wear. 100% Handmade OOAK necklace & earrings. BUY HERE

Noi, Tracii, eram poporul cel mai numeros din Europa pe vremea lui Herodot, în urmă cu două milenii și jumătate. Azi, cel mai numeros popor din Europa suntem tot noi, Tracii! Să nu ne lăsăm înșelați de aparențe! Istoria nu cunoaște nicio mișcare de dislocare a Tracilor din locurile lor de baștină! Nu ne-am lăsat dezrădăcinați din obârșia noastră, chiar dacă pentru asta a trebuit deseori să ne schimbăm numele și graiul, să adoptăm numele cu care alții, noii veniți, ne-au numit. Treacă de la noi! Ci, dimpotrivă, istoria consemnează deseori cum spațiul nostru de viețuire s-a fost lățit mereu, nu neapărat în detrimentul altora, prin cucerire și genocid, ci prin presiunea demografică pe care am exercitat-o asupra teritoriilor învecinate. Ne-au plăcut femeile frumoase și copiii mulți și sănătoși, iar Dumnezeu nu ne-a lipsit de această plăcere atât de binefăcătoare pentru Neam! Am dat mari conducători de țară și imperii pentru alții: regi, împărați, generali care au făcut istorie în numele altora, al unor state sau popoare care nu purtau numele nostru! Eram prea mulți și răspândiți pe un teritoriu prea mare pentru ca un singur stat și un sigur nume să ne poată cuprinde pe toți tracii! Însuși Alexandru Machedon al nostru, cât a fost el de Mare, nu s-a încumetat să ne adune pe toți tracii sub același stindard. Nu s-a încumetat să ne cucerească și să ne spupună!… Și-a luat lumea în cap, restul lumii i-a fost mult mai ușor de cucerit și de stăpânit decât Tracia strămoșilor săi!… Din păcate, a murit prea tînăr, înainte de a-și duce până la capăt proiectul. Îl așteptam să se întoarcă acasă și să se înstăpânească și peste neamul său! Știa și el că îl vom recunoaște ca rege al nostru abia acum, numai după ce se făcuse stăpân peste lumea întreagă! Se arătase în felul acesta vrednic să i se supună întreg neamul trac! Dar… Dar n-a fost să fie atunci! Și de atunci noi, tracii, trăim cu acest vis: Să încăpem cu toții sub același sceptru! Cei mai naivi dintre noi s-au bucurat că acesta ar putea fi sceptrul de la Bruxelles! Dar cine ar mai crede azi că Uniunea Europeană este a europenilor, pentru europeni, pentru viitorul european al Europei?! Încercăm noi, acum, prin această resurecție a tracilor, să ne apropiem de ținta finală ratată de Alexandru al nostru: este momentul, sorocul împlinit, ca urmașii tracilor de pretutindeni să aflăm unii de alții cât de mulți, cât de bravi, cât de puternici am fost și încă mai suntem! Să aflăm cine suntem! Câți suntem!… Pe unde suntem! Și care ne sunt obligațiile față de cei ce au fost și mai ales față de cei ce vor veni după noi! Am acceptat să trecem drept greci sau latini, și să facem istorie pentru Roma sau pentru Atena ori Bizanț… La vremea aceea noi încă mai știam, mai bine decât ei, cât suntem de frați, de neamuri, din aceeași străveche stirpe ariană zămisliți. Nu ne-a venit greu să ne lăsăm numiți greci sau romani! Alții dintre noi s-au lăsat „slavizați”, căci i-am recunoscut și pe slavi că sunt tot „de-ai noștri”. Ne-am simțit împliniți ca neam când toți europenii ne-am unit în numele lui Iisus, în care ne-am bucurat să-l recunoaștem pe fiul Domnului și să-l cinstim ca pe fiul și domnul nostru. Multe însă s-au petrecut împotriva intereselor noastre de popor, de națiune, dar s-au petrecut cu voia și îngăduința noastră, cu acceptarea noastră, însoțită deseori de un zâmbet „superior”, acea superioritate pe care ți-o dă înțelegerea! Căci noi, Tracii, am înțeles că disputele în care ceilalți, frații noștri latini, greci sau slavi ori celți sau germani puneau atâta înverșunare, sfădindu-se între ei pentru te miri ce, erau în fapt o întrecere în familie, un turnir între frați și cumnați, veri și nepoți… Nu conta cine se impunea, căci era mereu unul de-al nostru. Nu era un străin!… Era trac! Un european! Acesta a fost un sentiment pe care noi l-am trăit cu putere, cu autenticitate, punând mai presus de grai neamul, stirpea, soiul! Noi, Tracii, am simțit mai mult decât toți ceilalți că, la un loc, noi și popoarele care veneau peste noi ori alături de noi, suntem de-o făptură și de-o seamă! Suntem același popor! Același neam! Aceeași rasă de oameni! Rasa născută și crescută la sînul Maicii Europa… Al Hyperboreei străvechi! Noi, Tracii, am fost și suntem poporul cel mai numeros din Europa. Într-o proporție de cele mai multe ori majoritară, noi, Tracii, facem parte din formula etnică a majorității popoarelor europene! Am intrat în plămada biologică a unei mulțimi de popoare, de state din Europa! Încât putem spune că, biologic și genetic vorbind, Noi, Tracii, suntem Europa! Avem dreptul să facem această afirmație mai mult ca orice altă etnie dintre toate cele care și-au pus sigiliul pe harta Europei. Noi, Tracii, am fost prea mulți ca să ne putem uni și acționa ca traci, dar ne-am considerat mai înainte de orice europeni, și abia apoi traci! Cam la fel cum afirmă sicilienii  și toscanii că sunt mai întâi italieni! Cum zic moldovenii și ardelenii că sunt mai întâi de toate români!… Atât suntem noi de europeni! Atât sunt europenii de traci! Noi, tracii, am avut vechimea și experiența istorică datorită căreia ne-am simțit europeni mai presus de orice altceva!… Și duhul Europei l-am sădit în sufletul tuturor popoarelor europene, cam toate, care s-au constituit pe temelia genetică și spirituală tracă! Și de trei mii de ani așteptăm ca, pe urmele noastre, și ceilalți frați latini, elini, slavi, celți, germani, să conștientizeze că apartenența lor la Europa este la fel de definitorie ca și condiția umană!… Când vom avea de făcut față invaziei marțienilor, da!, va fi atunci cazul să punem mai presus de orice apartenența noastră la condiția de om, de pământean, de ființă terestră, cetățean al planetei Terra! Dar până atunci, ceea ce mă definește ca trac, ca urmaș al tracilor, este Europa! V-am răbdat, pe voi, latini, elini, slavi etc., v-am lăsat să ne dați alt nume, alt grai, „al vostru”, care era în măsura cea mai mare și graiul nostru, căci am recunoscut în el moștenirea comună primordială, ariană, indo-europeană! Căci nu ne-am lăsat amăgiți de cuvinte, atât de nestatornice, și, mai presus de cuvinte, noi, tracii, am lăsat glasul sângelui să vorbească, să se audă! Era același sânge, din Pirinei până-n Caucaz! Sângele european, al legendarilor hyperborei, care vă curge în vine la toți europenii, indiferent cum îl numiți: sânge grec, sânge spaniol, sânge rus ori danez… Și sângele nostru este azi în mare primejdie, pentru prima oară în istorie! Și fără sângele nostru Europa nu va mai fi Europa! N-avem încotro și vom recurge la esențe, la temelii, la fundamente! E timpul să ne luăm în serios ca traci și să nu mai ieșim din această definiție! Suntem numitorul comun al popoarelor europene. E timpul să conștientizăm această realitate, s-o enunțăm fără nicio reținere  și s-o punem la temelia Europei de mâine! O Europă a credinței regăsite în Iisus, în Dumnezeu Tatăl și în Sfîntul Duh, treimea statorniciei noastre creștine, în care ne regăsim toți europenii! Toți tracii! O Europă fără hotare, fără granițe între state și popoare, nu poate fi decât Tracia însăși, împlinită, după milenii de așteptare. Descendența din traci a majorității europenilor fiind cel mai solid argument pentru a pricepe Europa cât este ea de unitară rasial, unitară stilistic, spiritual, dar și genetic, biologic. Nimeni nu poate găsi acestei Europe o altă temelie genetică mai consistentă, mai reală, mai adevărată decât prezența tracilor, cel mai numeros popor din Europa, în formula genetică a europenilor de azi! Unde să fi dispărut Tracii, devreme ce nicio mențiune istorică, niciun eveniment istoric nu înregistrează strămutarea sau pieirea tracilor! Ci tracii au continuat să existe și să participe majoritar la demografia Europei, la istoria și devenirea Europei! Iar acum, în zilele noastre, când guvernanți europeni iresponsabili sau ticăloși, mulți dintre ei fără picătură de sânge trac în vinele lor, și-au dat acordul la decreștinarea Europei, la metisarea rasială până la dispariție a europenilor și a europenismului, cei mai vizați, cei mai expuși acestui cataclism istoric suntem noi, Tracii! E timpul să reacționăm și vom reacționa! Pentru prima oară noi, tracii, suntem în cumpănă cu pieirea! Nu vom sta cu brațele încrucișate! Pășim în arenă! Faceți loc! **** …Am acceptat să ni se piardă numele și graiul, știind prea bine că cea mai definitorie și cea mai prețioasă este zestrea noastră genetică, imposibil de falsificat, de măsluit! Pentru prima oară însă Europa este azi amenințată la baza ei genetică, este amenințată să-și piardă cheagul trac și să dispară propriu zis într-o amestecătură multi-rasială de fețe fără chip! Nu mai putem tolera minciuna: lozinca anti-rasismului cu care ne aburește Bruxelles-ul ascunde un rasism primitiv împotriva tuturor raselor, a tuturor religiilor! Și mai ales împotriva „rasei” creștine. Resurecția Europei, a spiritului european făuritor de istorie, resurecția creștină a Europei nu mai poate întârzia! Sunt semne că ea va porni din acea parte a Europei în care gena tracă și spiritul tracic s-au păstrat cel mai bine. De aici a pornit, în urmă cu două milenii, și încreștinarea Europei! De aici vom porni și noi re-creștinarea Europei! Re-europenizarea bătrânului continent! Popoarele și statele din Răsăritul Europei care se știu și se simt principalele moștenitoare ale Traciei de odinioară au obligația de a declanșa opoziția la barbaria modernă care deja a îngenuncheat Occidentul. Avem nevoie de o opoziție metodică, judicios gândită, organizată inteligent, întemeiată pe speranță și pe imperativul datoriei. Popoarele și statele din Răsăritul Europei au un ascendent istoric asupra Occidentului naiv și generos până la sinucidere: noi am …cunoscut pe pielea noastră fiara apocaliptică numită marxism, avem experiența deceniilor de ateism instituționalizat, experiența luptei de clasă, această invenție criminală care a decimat elitele din Estul Europei! Ceea ce s-a numit în 1989 „căderea comunismului” a fost de fapt o diversiune, o înșelătorie de mare anvergură, o manevră de regrupare a forțelor anti-creștine, anti-naționaliste, bolșevice, cominterniste, al căror plan s-a năruit dinaintea rezistenței noastre, a est-europenilor. Am rezistat după 1945 la încercările și presiunile cominterniste de a discredita valorile de bază ale omenirii, ale Europei: familia, Patria și credința în Dumnezeu! Valori pe care frații noștri din Apus sunt azi pe cale să le abandoneze, cedând „fără luptă” în fața noilor marxiști, a noilor cominterniști, a noilor bolșevici, reciclați în campioni ai statului de drept, ai drepturilor omului și ai altor drepturi, într-o încercare disperată de a scoate din mintea omului sentimentul datoriei, al datoriilor cu care te încarcă condiția de om! Ce n-au reușit să facă în Europa de Răsărit, încearcă neo-marxiștii să facă acum în Europa de Apus. Și reușesc! Sunt pe cale să reușească! Occidentul are nevoie de noi, est-europenii, ca de aer! Sunt frații noștri care s-au lăsat amăgiți de sloganuri mincinoase, au fost trădați de elita lor politică și intelectuală și au acceptat discreditarea necondiționată a valorilor care definesc dintotdeauna condiția umană! Ce se întâmplă acum în Europa, în Europa Occidentală în primul rând, nu poate fi înțeles decât ca o nouă încercare a aceluiași marxism diabolic de a subjuga întrega planetă. N-au reușit sub lozinca dictaturii proletariatului în Europa de Est, și se lansează acum într-o nouă încercare, cu alte sloganuri mincinoase, cu alte tertipuri ideologice, mizând pe credulitatea firească a oamenilor normali, cinstiți! Strategii acestei politici criminale au înțeles foarte bine cât de mult contează pentru noi, oamenii normali, Familia, Patria și Dumnezeu! Au înțeles că aceste entități sfinte, intangibile: Familia, Patria și Dumnezeu, le stau în cale și le zădărnicesc toate eforturile. Atacul concertat asupra acestor valori demască esența diabolică a Noii (Dez-) Ordini Mondiale! Credința noastră în Dumnezeu nu este completă, autentică, dacă nu pricepem cât de real este nu numai bunul Dumnezeu, ci și Diavolul la care se închină stăpânii de azi ai planetei, stăpânii vremelnici, trecători, pasageri ai Europei! Depinde de noi să le împuținăm zilele, să le curmăm dictatura, dictatura banului măsluit, a egoismului devastator, a imoralității și corupției generalizate, a ateismului agresiv, instituționalizat ca politică de stat! Frații noștri din Apus au fost îngenuncheați, au fost zdruncinați la minte de „religia drepturilor omului” și și-au pierdut simțul datoriei, al obligațiilor cu care te încarcă condiția de om, de european, de creștin! Au căzut tragic de ușor în capcanele diavolești ale „corectitudinii politice”, ale feluritelor ISM-E cu care și-au pervertit viziunea asupra lumii, asupra lui Dumnezeu! Asupra lor înșiși! Este rândul Europei Orientale să intervină salvator pentru întreaga Europă. Se împlinește astfel profeția lui Mircea Eliade care, în diverse ocazii, a vorbit despre resurecția normalității în Europa grație valorilor pe care Europa de Răsărit a reușit să le păstreze, să le salveze, în confruntarea directă pe care a avut-o cu marxismul real, cu dictatura ateismului de stat, a lepădării de familie și Patrie. Năvala recentă a sute de mii de afro-asiatici, bine coordonată de la Berlin și Bruxelles, a fost momentul când apele s-au ales și a devenit evidentă existența a două Europe, una muribundă, pe cale de a-și pierde definitiv identitatea genetică și pofta de viață, o Europă trădată, vândută, și alta, Europa răsăriteană, de care se leagă ultimele speranțe ale oricărui voitor de bine pentru lumea creștină, pentru ideea europeană. Am ajuns la o răscruce, probabil ultima, iar alegerea noastră este decisivă pentru reușita planului divin pe care Dumnezeu îl are cu noi, oamenii, făpturi zămislite „după chipul și asemănarea Domnului”! Deja în Occidentul cândva port drapel al civilizației europene s-au făcut primii pași în direcția greșită, pași nesăbuiți spre dezastru planetar, spre aneantizarea raselor și a neamurilor, spre uniformizarea numită globalizare, spre prăbușirea spirituală numită multi-culturalism… **** Oameni buni, Existența raselor umane, a națiunilor, a limbilor și tradițiilor de tot felul, este podoaba cea mai de preț a Planetei noastre, este marele câștig cu care omenirea se alege după mii de ani de istorie zbuciumată. A concepe și declanșa o vastă acțiune de metisare a omenirii, de abandonare a propriei istorii naționale, a propriilor tradiții, constituie o crimă de proporții nemaiîntâlnite în istorie! E o formă de genocid care vizează întreaga omenire, este o încercare de a anula esența ființei umane, o încercare de de-naturare și de de-generare a urmașilor noștri, a omenirii viitoare, de peste câteva generații! De această crimă se fac vinovați strategii de la Bruxelles și ideologii care îi slugăresc. Planul nebunesc, drăcesc, conceput sau acceptat în cancelariile europene țintește apariția unor ființe lipsite de sentimentul apartenenței la o istorie națională, ființe depersonalizate, ființe „multi-rasiale” incapabile să se revendice de la o tradiție națională, de la o istorie! Roboți lipsiți de sentimentul datoriei față de înaintași, față de urmași! Ne-oameni lipsiți de înaintași, lipsiți de urmași! Rătăcitori fără nicio țintă prin haosul ce este pe cale să se instaureze discreționar pe mândra noastră planetă! Undeva, fiare cu chip de om au pus la punct o strategie de dezumanizare a planetei. De secole lucrează cu tenacitate și profesionalism la prăbușirea umanității, a omului ca purtător al demnității de ființă care a încununat creația Domnului în întregul Univers. Fără Dumnezeu, fără Neam și fără Țară, acești dezrădăcinați, acești anti-oameni, au pus gând rău temeliilor noastre: familie, Patrie, Dumnezeu! Din adâncul veacurilor se ridică însă vocea conștiinței trace, a conștiinței celor care au făurit propriu zis Europa și spiritul european ca pe un model de împlinire a Omului, model oferit cu generozitate întregii Omeniri. Nu mai putem sta de-o parte! Frații noștri din Occident și-au pierdut busola și rătăcesc fără țintă, epuizați în conflicte în care s-au lăsat tărîți de guvernanți iresponsabili, lipsiți de sentimentul solidarității umane, europene. Nu mai putem asista ca niște somnambuli la pregătirile care se fac pentru abatorizarea Occidentului, a creștinătății! Destul! Destul cu pervertirea diabolică a Europei, a misiunii noastre! Omenirea nu poate exista mai departe decât ca un spațiu în care fiecare rasă, fiecare neam, fiecare popor, își poate desăvârși și împlini personalitatea sa distinctă, chipul în ideal inconfundabil cu care Dumnezeu ne-a slobozit în lumina Soarelui ca să-i purtăm chipul, ca să existăm, să facem istorie, nu unii împotriva altora, ci într-o concordie și armonie universală, atotpământeană, a popoarelor, a etniilor, aceste unicate stilistice, spirituale, cu care istoria a încununat milenii de acumulări lente și trainice, irepetabile! Este inadmisibil ca oamenii să se îngrijească de salvarea de la pieire a feluritelor specii de plante și de animale, iar în același timp să asiste nepăsători la dispariția unor culturi, a unor graiuri, a unor etnii. Nu este logic admisibil să fim preocupați de puritatea raselor la câini și cai, iar raselor și etniilor umane să le pregătim ori să le acceptăm dispariția, disoluția într-un mixtum compositum indistinct al neamurilor, al raselor! Este evident că acest proiect criminal, diabolic, îi vizează în primul rând pe europeni, pe „albi”, pe creștini, a căror demografie a fost deja sever afectată în ultimul secol prin războaie mondiale fratricide, minuțios planificate, prin politici de descurajare a natalității, a creșterii demografice a „albilor”! În final însă, demenții care au acaparat puterea economică și militară visează la o omenire uniformizată, fără elite, fără idealuri, incapabilă să se opună dictaturii diavolului! Cine sunt nebunii care nu iubesc polifonia și policromia lumii create de bunul Dumnezeu?! Cine sunt monștrii aflați „la butoane”, care împing omenirea spre pierderea propriei identități, a fiecărui individ și a fiecărui popor?!… Identificarea în persoană a acestor demenți nu este ușor de făcut! Dar și fără să știm exact cine sunt acești mizerabili, noi putem și trebuie să organizăm opoziția noastră la genocidul planetar declanșat și tolerat de guvernanții noștri. Guvernanți pe care s-ar zice că noi i-am ales, într-un sistem deplin democratic de organizare socială! Oare e chiar democratic acest sistem?! E chiar sistemul de care avem nevoie?! Cum este posibil ca acest sistem politic, inventat cândva de europeni, să aducă la guvernarea statelor europene asemenea dușmani de moarte ai Europei?! Avem nevoie urgentă de un răspuns lămuritor la aceste întrebări ca să putem salva Europa! Ca să ne salvăm pe noi înșine, ca traci, ca europeni, ca oameni! Ion Coja *** Nota autorului Acesta ar putea fi primul text, primul mesaj, dintr-o suită de texte și acțiuni a căror țintă ar fi constituirea unei mișcări, sau măcar a unei preocupări pentru găsirea unei alternative la actualul mers al lucrurilor în Europa. Ar fi o acțiune în care să se implice societatea civilă din întreaga Europă, dar și acele partide care s-ar putea arăta sensibile la acest Apel, la ideea de a nu miza totul pe cartea bruxelleză! Grupul de la Vișegrad trebuie susținut și lărgit, ca unul dintre primii pași care trebuie făcuți cu maximă urgență! Sper ca textul să ajungă la cât mai multe persoane care ar putea avea un punct de vedere avizat asupra ideilor din text, asupra inițiativei înseși! Persoane care să se implice în declanșarea propriu zisă a resurecției fondului tracic ancestral. Invocarea substratului tracic, real în plămada etnică a multor popoare europene, poate fi luată atât în sens propriu, cât și în sens figurat, emoțional, sau în amândouă sensurile, cum aș face-o eu! Doamne, ajută! Ion Coja

Salutare și bine v-am găsit în noul an! Să avem parte de ce lecturi ne dorim și să descoperim titluri care să ne plimbe prin cele mai frumoase tărâmuri și stări! În ianuarie am ascultat multe cărți audio și a fost o plăcere să mă reconectez cu limba rusă, fie și doar prin intermediul acesta. Primul volum terminat în ianuarie a fost Airman`s Odyssey de Antoine de Saint-Exupery, care cuprinde mai multe povestiri legate de experiența sa de pilot. Îmi pare tare rău de felul în care a sfârșit autorul, pentru că, mai mult ca sigur, am fi avut parte de mai multe texte scrise atât de frumos, plin de melancolie și optimism în natura umană. Vă foarte recomand să citiți ceva semnat de acest autor, este deosebit. Roșu și negru de Stendhal este primul roman clasic din acest an și a fost o deosebită plăcere să-l lecturez. Un roman unde temele principale sunt carierismul, dragostea, ipocrizia și restaurația franceză, Roșu și negru a fost o lectură captivantă și plină de introspecții și reprezentări ai societății vremii.  Roman psihologic, volumul semnat de Stendhal m-a impresionat atât prin temele abordate și poveste, cât și prin limbaj. Autorul, folosind vocea unui narator omniprezent, deschide în fața cititorului cele mai tainice gânduri ale personajelor, monologurile din clipele de cumpănă, dar și trăirile lor cele mai intime. The Last Guardian de Jeff Grub se numără printre cărțile mele preferate din universul WoW din câte am citit până acum. Unul dintre cei mai puternici oameni de pe Azeroth, Medievh, un mag temut, reprezintă o infinită sursă de cunoaștere pentru cei din jur, iar acest fapt atrage tot felul de oameni. Kadhar, un tânăr iscusit și cu foarte mult potențial, devine ucenicul magului și între ei se stabilește o relație profesională frumoasă, totul până când tânărul ucenic observă tot felul de mici detalii legate de maestrul său care-l pun pe gânduri.  O bună parte din acțiunea cărții este inclusă în filmul Warcraft, pe care vă recomand să-l vedeți dacă sunteți fani. The Last Guardian a fost o lectură plină de acțiune, dinamism, urmărind maturizarea lui Khadgar și transformarea acestuia, sub îndrumarea maestrului său, Medich. Mi-a plăcut povestea și execuția sa. Golful francezului de Daphne du Maurier este un roman dinamic, plin de viață, portretizând societatea englezească din secolul al XVII-lea. Dona, aparent un personaj fad - o aristocrată ce-și petrece viața prin saloanele regești, bârfind și ducând o existență plictisitoare, se adeverește a fi o femeie plină de inițiativă și de curaj. Aceste aspecte ies la iveală odată ce femeia pleacă din cercul său social și se dedă libertății la care visează, iar atunci când întâlnește un pirat care se adeverește a fi un om foarte cult și interesant, femeia își pierde capul. Mi-a plăcut mult povestea din Golful francezului, modul în care autoarea descrie societatea și relațiile ce se construiesc între personaje, portretizarea protagoniștilor și a antagonistului, dar și felul în care lucrurile se întâmplă treptat, însă te țin cu sufletul la gură lipit de poveste. Sângele elfilor de Andrzej Sapkowski este primul roman din ciclul Witcher, primele două volume fiind colecții de povestiri și abia în această carte urmărim un fir narativ continuu, făcând cunoștință cu personajele. Cu Geralt din Rivia, care se pricopsește cu o copilă, Ciri, care îi este predestinată, o copilă pe care trebuie să o învețe tot ce știe, dar să o și apere. Acțiunea în acest volum nu mai este la fel de ușoară și inocentă ca-n primele două volume, întunericul începând să se strecoare în poveste de-a binelea. Lucrurile devin mai serioase, iar greutățile prin care trec personajele mai palpabile. Ciri, un personaj important în acest volum, e foarte copilăroasă și pe alocuri chiar enervantă, dar bine construită și abia aștept să aflu ce se mai întâmplă cu ea și cu ceilalți protagoniști. Mi-a plăcut Sângele elfilor și voi continua seria în viitorul apropiat. Am citit una dintre cele mai minunate cărți fantasy cu elemente de mitologie și folclor slavic, frumusețea asta se numește Șoimul și corbul (traducere mot a mot) de Ulyana Cherkasova, primul volum din trilogia Pământurile de Aur. Este una dintre cărțile pe care le urmăream pe bookstagramul rusesc de mult timp și să vă spun sincer, e genul de carte de care nu mă puteam dezlipi. Acțiunea are loc undeva în perioada medievală, când în lumea din roman tot ce înseamnă credință veche este alungat și distrus, vrăjitoarele - vidmele - sunt arse de către Vânători, iar spiritele naturii, pe care oamenii i-au iubit atât de mult timp și cărora li s-au închinat, încep să fie marginalizați, preoții aducând și forțând poporul într-o nouă credință, pedepsind politeismul și ridicând în slăvi monoteismul. Șoimul și corbul urmărește mai multe personaje - o fiică de morar, care este o vrăjitoare și s-a născut în Codrul Măreț, căruia i-a fost promisă. Darina, deși nu își dorește soarta, ajunge să-și trezească puterea și de aici viața ei se schimbă radical. Miloș, un tânăr vrăjitor/koldun, fură un artefact periculos ce aruncă un blestem asupra sa, iar pentru a-l dezlega, tânărul, împreună cu sluga sa, Yeji, trebuie să ajungă în Codrul Măreț. Vyachko, fiul din flori al marelui cneaz, trebuie să prindă un koldun ce ajunge în Codrul Măreț și să-l aducă acasă, pentru a-i câștiga încrederea tatălui său. Șoimul și corbul este un roman complex, cu personaje ce au drumuri grele și întortocheate în fața lor, drumuri ce ajung să se întâlnească în cele mai neașteptate moduri. În prima carte din trilogie, Ulyana Cherkasova ne face cunoștință cu niște personaje superbe prin realismul și vulnerabilitatea de care dau dovadă, iar lumea pe care o creează autoarea este una vastă, plină de secrete. Mi-a plăcut mult modul în care autoarea reușește să creeze diferite popoare, fiecare cu religiile și politicile sale, personaje de care să te atașezi sau care să te facă să îți dai ochii peste cap, la ce prostii fac. Aștept cu nerăbdare următorul volum și mi-aș dori tare mult ca această trilogie să se traducă și la noi.  Naratorul, un tânăr dintr-o familie nobilă, este pus pe șotii și datorită comportamentului său, devine oaia neagră a familiei. Familia ar fi bucuroasă să-l alunge, dar o anumită clauză dintr-o moștenire îi oprește pe părinții lui să se dezică de fiu. Tânărul, perfect conștient de situația sa, nu neagă toate cuvintele grele aduse la adresa comportamentului său, ci îmbrățișează viața pe care și-a ales-o cu zâmbetul pe buze.  În A Rogue`s Life de Wilkie Collins, întâlnim un protagonist tare simpatic - pe de o parte,  prin sinceritatea de care dă dovadă când își povestește peripețiile - deseori aflate la limita decenței și a legii - care e dezarmantă, iar pe de altă parte, prin modul în care reușește să iasă din tot felul de situații neplăcute e plin de vervă și originalitate. Illuminae de Amie Kaufman și Jay Kristoff e o carte cu o tematică și cu un format ce sunt în afara zonei mele de confort, dar, având în vedere că am tot cochetat cu ideea de a citi seria, am decis să încep cu începutul. Illuminae urmărește viața a doi adolescenți, ce se trezesc în plină invazie pe planeta lor. Deși reușesc să scape, o navă inamică îi urmărește prin spațiu, nava lor de război, Alexander, e parțial dezafectată, iar în una din navele de cercetare se întâmplă ceva cu oamenii. AIDAN, sistemul de inteligență artificială de pe Alexander, ia niște decizii pe care oamenii nu le înțeleg, dar cert este că salvarea lor e foarte departe și în aceste împrejurări, Kady și Ezra, protagoniștii, aflați în două nave diferite, trebuie să supraviețuiască. Cartea asta a reușit să mă facă să simt ceva. Frică. Furie. Neputință. Tristețe nemărginită. Și să mă transpună în miezul acțiunii, prin intermediul stilului epistolar în care e scrisă. M-am atașat mult de personajele principale, autorii i-au conturat bine, fiecare a avut vocea proprie, plină de inflexiuni ce le-a oferit unicitate. Pentru mine, Illuminae ar fi fost o carte de 5 stele, dar finalul parcă a diminuat din imensitatea de sentimente ce mă bântuiau pe parcursul lecturii. Încă mă gândesc dacă voi continua seria, având în vedere că tot settingul e, cum am menționat mai sus, în afara zonei mele de confort. Kingdom of the Cursed de Kerri Maniscalco este primul volum abandonat pe anul acesta. Dacă primul volum din trilogie, Kingdom of the Wicked, mi-a plăcut mult și abia așteptam să aflu ce se întâmplă cu protagoniștii, nu am reușit să trec de capitolul trei. Nu am găsit nimic din ce m-a fascinat în primul volum în Kingdom of the Cursed - nici atmosferă, nici mister, nici îngrijorare, nimic. Doar o protagonistă căreia mintea îi stă la un singur lucru - sau demon și... cam atât. Trei capitole, pe care le-am citit târâș, mi-au demonstrat faptul că nu voi găsi în această poveste frumusețea din primul volum. Poate că e de vină faptul că, de la Young Adult, autoarea a decis să „transfere” povestea în genul New Adult, poate pentru că Emilia, protagonista, e nesuferită și cam bătută-n cap în Kingdom of the Cursed, cert este că nu voi continua seria. Volumul de față, pe cât de așteptat a fost, pe atât de dezamăgitor s-a adeverit a fi. Un călugăr este trimis în India pentru a aduce în China scrierile sacre de la însuși Buddha. În marea sa călătorie, călugărului îi trimit zeii patru ucenici care să-l apere și să se căiască pentru fărădelegerile din viața lor. Regele maimuțelor, un porc mistreț, un tigru și un dragon formează suita călugărului, învățând pe parcursul călătoriei ce este smerenia, bunătatea, camaraderia. Monkey. Journey to the West de Wu Cheng En este o carte foarte frumoasă, chiar dacă o parte din acțiune pare repetitivă. Dacă vă place Dragon Ball Z și tot ce înseamnă media unde accentul se pune pe călătorie - bătălie cu inamici puternici - găsirea unor prieteni de nădejde pe parcurs - povețe și îndemnuri să fii mai bun, cartea aceasta, un adevărat clasic, este pentru voi.   Lily Bart, o tânără dintr-o familie bogată, dar ruinată, își petrece zilele în compania unor oameni înstăriți, se gândește doar la rochii, dineuri și jocuri de bridge. Deși se apropie de vârsta de 30 de ani, Lily este încă o femeie nemăritată, ceea ce în societatea înaltă a New Yorkului din 1905 poate însemna mai multe lucruri, de obicei dezagreabile. Însă Lily, o tânără foarte frumoasă, rafinată și plăcută, cucerește inimile tuturor, iar statutul ei este trecut cu vederea. Casa veseliei de Edith Wharton se axează pe povestea domnișoarei Bart și pe modul în care fata înoată în lumea în care s-a născut, plină de culoare și de strălucire, fără a avea resursele necesare pentru a se ridica la același nivel cu oamenii influenți ce o înconjoară.  Gemina de Amie Kaufman și Jay Kristoff urmărește povestea Hannei, fiica comandantului de pe platforma spațială Heimdall și a lui Nik, un tânăr dintr-o grupare criminală. Se apropie Terra Day și cei de pe Heimdall habar nu au despre ce s-a întâmplat pe Kerenza. Când majoritatea oamenilor pleacă de pe platformă pentru a sărbători ziua Terrei, o grupare se infiltrează pe Heimdall cu scopul de a distruge locul și de a șterge orice urmă a evenimentului de pe Kerenza. În mijlocul unor oameni pregătiți pentru a ucide, Hannah și Nik trebuie să-i salveze pe cei pe care-i iubesc. Gemina a fost un volum antrenant, plin de răsturnări de situație și cu personaje pe care le îndrăgești din start. Mi-a plăcut mult de Hannah, mi-a plăcut și de Nik, dar și de Ella, verișoara hacker a lui Nik. Abia aștept să văd ce se întâmplă mai departe. În Obsidio de Amie Kaufman și Jay Kristoff, povestea principală se încheie. Pe Kerenza IV, spre care se îndreaptă supraviețuitorii de pe Hypatia, Alexander și Heimdall, încă există oameni ce luptă împotriva BeiTech, dar resursele și timpul nu sunt de partea lor. BeiTech mai au un pic și reconstruiesc nava Magellan, care să-i ducă departe de genocidul pe care l-au creat, iar cei din rezistență trebuie să găsească o cale pentru a-i împiedica.  Mi-a plăcut să reîntâlnesc personajele din celelalte două cărți și să mai stau un pic în universul creat de Amie Kaufman și Jay Kristoff. Personajul meu preferat din serie rămâne a fi AIDAN, o inteligență artificială, care dă dovadă de niște lucruri bine reprezentate și introduse în narațiune, legate de relația om-tehnologie. Deși nu mi-a păsat în mod special de Rhys și Asha, mi-a foarte plăcut cum autorii au încheiat povestea principală.Vă recomand să citiți seria The Illuminae Files dacă vreți multă acțiune și povești unde viața umană este fragilă și mereu amenințată. Romanul lui Irwin Shaw, Om bogat, om sărac, introduce cititorul în atmosfera Amercii din anii 1945-1965, urmărind viața a trei frați, modul în care aceștia luptă pentru idealuri și felul în care își gestionează relațiile de rudenie. Dacă Tom este un tânăr violent și, mai târziu, un adult care nu evită să-și rezolve problemele cu pumnii, Rudy este opusul lui, gândindu-se de mai multe ori înainte de a acționa. Deși romanul se axează preponderent pe ascensiunea lui Tom și a lui Rudy, cititorul are ocazia să observe și cum decurge viața lui Gretchen.  Un personaj foarte enervant a fost mama, Mary, care, din punctul meu de vedere, a fost sursa tuturor relelor pentru copii, inoculându-le de mici idei care i-au marcat și deseori i-au oprit din a-și urma visul în anii tinereții. Un personaj trecut cu vederea mi s-a părut tatăl familiei, Axel, un om calitățile căruia nu au fost apreciate de niciunul dintre cei trei copii, deși Axel este genul de tată care face orice pentru familia sa și suportă, în tăcere, toate greutățile vieții. Mi-au plăcut povestirile semnate de Vassily Shukshin - fiecare are potențialul de a deveni un roman, autorul formând conflictul de la bun început, conturând personajele atât cât să ne dăm seama ce rol ocupă în povestire și introducând tot felul de elemente ce îndeamnă cititorul să rămână ancorat în acțiune. În Un vrăjitor din Pământșimare, Ursula K Le Guin creează un univers în care magia joacă un rol important în viața de zi cu zi, fără a deveni singura sursă de putere sau de existență pentru oameni. Lanțurile de insule din Pământșimare, poparele pe care le întâlnește Ged și obiceiurile lor, dar și creaturile care-i ies în cale pentru a-l ajuta sau pentru a-l încurca, toate aceste elemente autoarea le înlănțuie într-un fir narativ captivant și plin de culoare. Autoarea scrie într-un fel atractiv, reușind să contureze lumea în care are loc acțiunea suficient de mult cât să-ți imaginezi locurile sau oamenii, fără însă a pune totul în fața cititorului. Modul în care decurge acțiunea îndeamnă cititorul să chibzuiască mai mult asupra ce zic personajele sau ce fac și să fie atent la toate detaliile din jur. Am încheiat luna cu Marea, Marea de Iris Murdoch și încă procesez tot ce s-a întâmplat. A fost o lectură neobișnuită pentru mine, cu foartă multă introspecție, un protagonist despre care nu știu ce să zic - nu mi-am dat seama dacă e nebun, infatuat sau pur și simplu un actor. Revin cu impresii pe canal cât de curând. Acestea au fost lecturile lunii ianuarie. Voi ce ați mai citit?